Biciclete, scutere, mașini mici și mari – toate au fost în vizorul Poliției Locale din Timișoara! FOTO

- Advertisement -

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au acționat din nou în cursul după-amiezii de ieri pe linia depistării conducătorilor de biciclete, mopede, autovehicule și autovehicule de mare tonaj care nu respectă prevederile OUG 195/2002 referitoare la oprire, staționare, circulație pe raza municipiului Timișoara.

În urma acțiunii polițiștii locali au aplicat un număr de 38 de sancțiuni, în special pentru bicicliști și conducători de mopede care nu erau echipați corespunzător, precum și la conducători auto care nu au respectat indicatorul oprire interzisă și accesul interzis.

De asemenea, în cadrul aceleiași acțiuni au fost depistate trei persoane suspecte de comiterea unor infracțiuni. Unul dintre conducătorii auto care se afla la volanul unui autovehicul de mare tonaj pe Calea Șagului a fost depistat în trafic cu o alcoolemie de 0,64 la mie alcool în aerul expirat, un conducător al unui moped conducea vehiculul fără a deține permis de conducere, iar un alt conducător auto a circulat cu autovehiculul cu numere provizorii având autorizația pentru acestea expirată.

Cei în cauză au fost predați polițiștilor de la Biroul Poliție Rutieră, care au participat și ei la acțiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

FLIGHT FESTIVAL revine în forță la Timișoara

James Arthur, Subcarpați, Deliric x Silent Strike w/ Muse...

Un comisar-șef de la DGA Timiș s-a ales cu un ordin de protecție de 5 zile, după ce și-a bătut soția, cetățean ucrainian

Așa cum rezultă din informații verificate, confirmate ulterior chiar...

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie