Restricţia impusă de CNADNR vine ca urmare a faptului că în zona menționată se efectueaă lucrări de montare a dalelor la pasajul de trecere la nivel cu calea ferată.
În perioada în care circulaţia este închisă, traficul rutier va fi deviat pentru ambele sensuri de deplasare pe următoarea variantă de ocolire:
– pentru relaţia: Deva (Oradea, Timişoara) – Nădlac:
• pentru autovehiculele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone devierea se va realiza din DN 7 km. 534+700 dreapta – drum de acces în fostul Combinat Chimic Vladimirescu – str. Jandarmeriei – str. Gării – DJ 682C – DJ 709, Centura N-V Arad km. 540+750.
• utilizatorii care tranzitează sectorul de drum cu autovehicule sub limita de 3,5 tone pot opta pentru relația mai sus menționată sau pentru varianta de traseu prin municipiul Arad.
– pentru relaţia: Nădlac (Oradea, Timişoara) – Deva:
• devierea din DN 7, Centura N-V Arad km. 540+750 stânga – DJ 709 – DJ 682C – str. Gării – str. Jamdarmeriei – drum de ieșire din fostul Combinat Chimic Vladimirescu – DN 7 km 534+700.
În aceste zile, va fi permisă doar circulaţia autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară menţionate în OUG 195/2002, Art. 32, alin. (2) lit. a) şi b), atunci cand se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă.
Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită și semnalizarea rutieră temporară, în timp ce informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul CNADNR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau poate fi accesată pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Nationale.