La începutul acestui an, ”The Alliance for Wireless Power” (A4WP), din care Intel face parte din iunie 2013 și ”Power Matters Alliance” și-au unit forțele în tehnologia ”Rezence” sau rezonanța magnetică, prin care laptopurile, tabletele sau telefoanele mobile vor putea fi încărcate wireless în locurile publice.
La CES în Las Vegas, Brian Krzanich, CEO-ul Intel, a anunțat deja că “Rezance” există -cu titlu experimental- în lanțurile Marriott, pe mașinile Jaguar Land Rover sau în Aeroportul Internațional din San Francisco. “Vă rog să vă imaginați o lume în care poți încărca device-ul tău oriunde te afli. Într-un astfel de univers aș vrea să trăiesc”, a spus Krzanich.
Concret, noua tehnologie va putea fi implementată în aeroporturi, cafenele, hoteluri sau locuri publice, acolo unde există mese. Acestea vor fi marcate cu “Rezance”, astfel că vei ști exact unde să-ți pui ceea ce ai de încărcat. De asemenea, se lucrează intens pentru a face tehnologia disponibilă și la bordul autovehiculelor. ”Încărcarea fără fir va apărea peste tot, dar va mai dura ceva timp până la o extindere adevărată”, a afirmat Kirk Skaugen, vicepreședinte și General Manager la Intel PC Client Group.
Primele laptopuri care vor putea fi încărcate în acest mod, dar și întâile tablete Intel Inside, speciale pentru “wireless charging”, vor apărea spre finalul acestui an, scrie iq.intel.ro.