STATISTICĂ Urât, dar eficient! Bilanțul lui ACS Poli de la schimbarea lui Dan Alexa cu îndelung contestatul Florin Marin

- Advertisement -

Trei jocuri oficiale au trecut de când Dan Alexa a fost înlocuit pe banca tehnică a lui ACS Poli Timișoara cu Florin Marin, îndelung contestat la momentul în care s-a produs schimbarea. Bilanțul bănățenilor odată cu momentul zero? Trei victorii, toate cu 1-0. Două în campionat, împotriva unui adversar în fața căruia timișorenii erau considerați favoriți, Concordia Chiajna, și alta contra campioanei FCSB, în fața cărora au fost cotați cu o șansă din șase la casele de pariuri. Mai un succes, în Cupa Ligii, contra Petrolului. Scurt, 1-0.

La prima vedere, pur estetic, jocul nu a devenit neapărat mai plăcut ochiului, doar în cazul în care ochiul se uită peste clasament, în dreptul punctelor. De la venirea sa, în două etape de campionat, Florin Marin a adunat 6 puncte, cu unul mai mult decât reușise Dan Alexa în 8 etape. Golaverajul, +3, față de acel parțial -9, care i-a adus pe alb-violeți la un total de -6.

Așa cum spuneam adineauri, din punct de vedere estetic, jocul nu s-a schimbat prea mult, ca dovadă și posesia 50%-50% cu Concordia Chiajna, respectiv 46%-54% împotriva lui FCSB. E drept, „domnul Flocea” a menționat după jocul contra bucureștenilor faptul că a urmărit să cedeze centrul terenului deliberat, pentru a-i putea prinde pe contraatac.

În ceea ce privește ocaziile de gol, contra Concordiei Chiajna ACS Poli a avut nu mai puțin de 18 (sic!), față de cele două șanse ale adversarilor. Atât în dreptul șuturilor pe poartă, cât și în dreptul celor pe lângă poartă, elevii lui Florin Marin au dominat Concordia, 11-1, respectiv 7-1. Ieri, contra Stelei, bănățenii au avut 9 ocazii de gol, pe când roș-albaștrii au avut cu una mai puțin, opt. Egalitatea s-a menținut la șuturile pe poartă, câte 4, iar la cele care nu au prins spațiul porții statistica a arătat 5 în dreptul lui ACS Poli și patru în dreptul bucureștenilor.

Singurul punct în care echipa de pe Bega a fost dominată de către adversar este cel al cornerelor. Dacă în fața Chiajnei balanța nu a fost tocmai atât de neechilibrată, 3 cornere la gazde și 4 la oaspeți, FCSB a avut aseară șase lovituri de colț, față de cele două ale lui ACS Poli.

În cele două partide din campionat, șapte jucători de la alb-violeți au fost avertizați, Luchin, Llorente și Bărbuț în jocul cu Concordia, respectiv Kirschstein, Sarmov, Goga și același Llorente, contra lui Steaua. În clasament, după 10 meciuri, ACS Poli Timișoara se situează pe poziția a 8-a, cu 11 puncte, unul mai puțin decât CS U Craiova, aflată pe primul loc de sub linia play-off-ului, și cu cinci mai puține ca Pandurii Târgu Jiu, care a produs o mică surpriză tot ieri, la Giurgiu, învingând-o pe Astra.

Singura echipă care îi va putea devansa pe timișoreni după ce se va trage cortina asupra etapei din acest weekend este CFR Cluj, dacă va câștiga astăzi contra celor de la Dinamo, lucru puțin probabil. Mai mult, ACS Poli, alături de CS U Craiova, sunt singurele echipe care au bifat două victorii în ultimele două etape. Următoarea adversară va fi FC Voluntari, penultima din Liga I.

A pus Florin Marin, din nou, FCSB cu botul pe labe? Da, a pus.

Mai bine urât și eficient, decât urât și fără puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

ACS Politehnica Timișoara, egalată pe final de partidă de CFR Cluj

Duminică seara, ACS Politehnica Timișoara a întâlnit CFR Cluj, pe...

20 de echipe, 250 de sportivi și sute de spectatori, într-o ediție de SUCCES a Memorialului „Gheorghe Biaș”, la Sânnicolau Mare

Sfârșitul săptămânii trecute a fost unul nemaipomenit pentru fotbalul...

Florin Marin, optimist și după înfrângerea cu Pandurii: „Se mai poate prinde un loc de play-off”

ACS Poli Timișoara a început cu stângul returul Ligii...

LIVE TEXT. Pandurii Târgu Jiu – ACS Poli 3-1. Timișorenii sunt la a doua înfrângere consecutivă

Fluier final! ACS Poli este la a doua înfrângere...

Poli vrea să ”stingă” Steaua încă o dată. ”Flocea”: Avem un AVANTAJ

Steaua București va primi vizita celor de la Poli...