USL isi lanseaza oficial joi, la Palatul Parlamentului, programul de guvernare pentru urmatorii patru ani

- Advertisement -
USL isi lanseaza oficial joi, la Palatul Parlamentului, programul de guvernare pentru urmatorii patru ani 1USL vizeaza, conform programului de guvernare ce va fi prezentat joi, alaturi de o agenda pe termen lung pana in 2019, scaderea cotelor diferentiate de impozitare pentru cei cu venituri mici. Premierul Victor Ponta – copresedinte al USL – a explicat, luni, ca pentru perioada 2012-2016, cotele diferentiate de impozitare pentru cei cu venituri foarte mici pot scadea pana la 8 si 12 la suta, precizand insa ca acea cota principala va ramane 16 la suta, scrie Agerpres.El a adaugat ca, pe baza calculelor bugetare, acest aspect va fi prezentat in proiectul de buget. Ponta a mai aratat ca, in proiectul de buget pe 2013, impactul bugetar al TVA trebuie prezentat foarte clar si negociat cu partenerii internationali ai tarii noastre.

Potrivit primului-ministru, studiile si evaluarile pe termen scurt releva ca TVA diferentiata in procedura in care se emite factura de 24 la suta dupa care, pe baza acelei facturi, producatorul primeste inapoi 15 la suta va scoate la fiscalizare piata neagra a produselor agricole, va incuraja productia internationala si va sprijini foarte mult investitiile in continuare in agricultura.

El a subliniat ca programul de guvernare contine aceleasi idei care au fost lansate in perioada in care USL era in Opozitie.

„Practic, sunt ideile pe care le-am lansat cand eram in Opozitie si o parte din ele am inceput sa le punem in aplicare in aceste sase luni, fie ca vorbim de pensii, de salarii, de reducerea cheltuielilor nejustificate, de furaciunile din cazul baietilor destepti, ale Casei Nationale de Sanatate, toate celelalte zone de unde PDL-ul practic a ruinat tara in aceasta perioada, dar acum avem un program pe patru ani si o sa avem si sprijinul, majoritatea in Parlament pentru acest program. In rest, nu pot sa constat decat ca adversarii nostri de la PDL, PP-DD, sigur au si ei propunerile lor, o sa le discutam, o sa vedem… Dar in momentul in care il ai sef de campanie tocmai pe Adriean Videanu, cred ca programul lor se numeste ‘sa repornim furaciunile in Romania”, declara premierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Noi artiști confirmați la Flight Festival 2023

Rag'N'Bone Man vine pentru prima dată în România, la...

Șeful Postului de Poliție din comuna Moșnița Nouă, pieton din cauza alcoolului

În data 6 octombrie 2023, în jurul orei 05:00,...

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Proiecție pro-homosexualitate pe fațada clădirii Operei din Timișoara, simbol al Revoluției române

În plină sărbătoare religioasă a Sfintei Parascheva, aseară, chiar...

Articole asemănătoare

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

Din aceeași categorie

Liberalii din Timiș acuză: locațiile centrelor CJT de colectare legume – fructe au fost alese politic

Primarul comunei Lovrin, Vasile Graur, acuză PSD de politizare...

Sorin Grindeanu, şeful PSD Timiş şi al CJ Timiş, propunerea PSD pentru funcţia de prim-ministru. Ce a declarat despre nominalizare

Sorin Grindeanu, preşedintele PSD Timiş şi al Consiliului Judeţean...

Premierul Victor Ponta a demisionat

Pentru că românul s-a născut poet şi ştie pe...

Sebastian Răducanu sare în apărarea bicicliștilor interziși în zona centrală. Cu ce soluții vine președintele PSD Timișoara VIDEO

Sebastian Răducanu, președintele PSD Timișoara, sare în ajutorul bicicliștilor...