Autoritățile timișorene mizează pe camere video pentru a elimina furturile din tramvaie

- Advertisement -

Nu este timișorean care să nu fi auzit de infamii hoți din tramvaie. Unii cetățeni, mai puțin norocoși, au rămas fără portofel, telefon sau alte obiecte de valoare în urma întâlnirii cu aceștia. Totul în timp ce autoritățile ridică nepăsătoare din umeri, dând vina, ca de obicei, pe legislație. Acum primăria Timișoara vine o cu idee, care însă nu promite prea multe: instalarea de camere video în tramvaie.

Primarul Nicolae Robu spune că a luat mai multe măsuri contra hoților din tramvaie, inclusiv trimiterea de polițiști în civil pe liniile unde acționează hoții, dar acestea s-au dovedit a fi ineficiente. Acum are o nouă idee: instalarea de camere video.

„Am și organizat descinderi în tramvaie, ale unor echipe mixte, formate din polițiști locali și polițiști de la poliția municipală, în civili, dar este foarte greu să fie prinși. Astăzi am avut o discuție cu consilierul personal Ionuț Nasleu pe acest subiect, el trebuia să stea de vorbă cu domnul director Goia (n.r. directorul RATT), pentru a monta în tramvai, chiar în acestea vechi, camere video cu suficientă rezoluție și unghi de vizibilitate încât să putem să îi prindem pe acești hoți” a declarat primarul Nicolae Robu.

Potrivit primarului, camerele video ar trebui să ajute polițiștii în prinderea hoților. Imaginile însă, nu pot fi folosite ca probă în instanță, deoarece legislația românească nu o permite. Deoarece știu că pot scăpa doar cu o amendă, hoții din tramvaie hărțuiesc în continuare timișorenii și îi fură fără nicio reținere.

„Ca să-i protejăm pe cetățeni, recurgem la o soluție mai ieftină care poate avea o eficiență considerabilă. Ele ne ajută să-i prindem. Din supravegherea video culegem informațiile care vor fi folosite apoi de polițiști pentru a descinde să-i prindă în flagrant pentru că polițiștii nu pot acoperi non-stop toate tramvaiele care circulă în Timișoara. Toată lumea e interesată să diminuăm acest fenomen infracțional, dar e greu pentru că este legislația asta foarte păcătoasă pentru că îi prinzi, le dai amendă și se întorc și o iau de la capăt”, a completat primarul.

Modul de operare al hoților din tramvaie este deja cunoscut în Timișoara: aceștia își încercuiesc victima, o izolează de restul călătorilor și o îmbrâncesc pentru a-i distrage atenția, moment în care îi fură portofelul sau telefonul. În majoritatea cazurilor, cel care bagă mâna în poșeta sau buzunarul victimelor nu rămâne descoperit, ci este flancat de un alt coleg de breaslă. Deoarece operează de ani buni, hoții știu dintr-o singură privire care dintre călători se încadrează în profilul victimei și va opune rezistență minimă sau deloc în cazul unei tentative de furt. Hoții preferă tinerele neînsoțite sau bătrânii. Toate acestea sunt elemente pe care e greu de crezut că polițiștii nu le cunosc și care, în mod normal, ar trebui luate în calcul la organizarea unui flagrant. Trebuie să precizăm că la un asemenea mod de operare al hoților, nicio cameră video, oricât de performantă ar fi, are șanse minime să fie eficientă.

[responsive_youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie