Cei mai de seamă reprezentanţi ai fotbalului bănăţean, echipierii de la ACS Poli Timişoara, se reunesc joi, la ora 12:00, la baza „Dan Păltinişanu”. Peste două săptămâni, elevii lui Velcea pleacă în Antalya (Turcia) în cantonament.
Joi, 10 ianuarie 2013, lotul pregătit de singurul antrenor neînvins în actualul sezon competiţional, la nivelul primelor două ligi fotbalistice din ţara noastră – Vali Velcea, îşi face prima apariţie în acest an la baza sporetivă „Dan Păltinişanu”. Prima parte a perioadei de antrenament se va face chiar în incinta bazei sportive de care dispune clubul alb-negru, urmând ca în perioada 23 ianuarie – 8 februarie, echipa să efectueze un cantonament în regiunea turcească Antalya.
Tot la capitolul reunire, clubul aminteşte şi de reluarea activităţii în cadrul sectorului juvenil. Reunirea celor mici a fost programată pentru data de 15 ianuarie, tot în cadrul complexului sportiv „Dan Păltinişanu”, dată la care se reiau antrenamentele destinate copiilor şi juniorilor clubului bănăţean.
foto: acspoli.ro