- Advertisement -
Panică în centrul Timişoarei, după ce printr-un apel la 112 a fost raportată prezenţa unui geamantan suspect, abandonat pe strada Paris. Zona a fost securizată de oamenii legii, iar pirotehniştii au intervenit de urgenţă la faţa locului.
„Am fost sesizaţi cu privire la faptul că în zona Pieţei 700, pe trotuar, s-ar afla un colet suspect. Poliţiştii au intervenit de urgenţă la faţa locului şi au asigurat perimetrul respectiv, iar în urma verificărilor făcute de specialişti s-a stabilit că era o alarmă falsă, fiind vorba de un geamantan gol abandonat pe stradă”, a declarat Ionuţ Sîrbu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş pentru Vocea Timişului.