Aveți un animal de companie? Ce trebuie să faceți ca să nu plătiți amenzi de minim 800 de lei !

- Advertisement -

Aveţi un animal de companie, dar nu curăţaţi după el atunci când îl scoateţi la plimbare? Sunteţi stăpânul unui patruped agresiv, însă nu îi puneţi botniţă pentru că vi se pare că ştiţi mai bine decât legiuitorii ce aveţi de făcut? Riscaţi să plătiţi cu vârf şi îndesat, pentru că nu respectaţi prevederile HCL 371/2007. Atenţie, amenzile sunt cuprinse între 800 şi 1000 de lei, iar agenţii de la Poliţia Locală sunt cât se poate de vigilenţi.

În ultimul an au fost aplicate un număr total de 131 sancțiuni contravenționale în valoare de 40.800 lei proprietarilor de animale de companie de pe raza municipiului Timișoara care nu au respectat prevederile articolului 21 din HCL 371/2007 modificată. O dată cu încălzirea vremii, cetățenii au sesizat în mod preponderent aspecte legate de necurățarea dejecțiilor și plimbarea câinilor fără lesă în zona centrală a municipiului, cum ar fi Piața Unirii, zonă în care, în ultimul an, au fost depistate 22 de persoane care nu au respectat prevederile legate la aceste capitole”, a transmis Poliția Locală.

Direcția de pe strada Loreda mai atrage atenţia şi că posesorii de câini trebuie „să respecte legislația deoarece pe lângă sancțiunile destul de mari, nestrângerea resturilor constituie și o sursă de disconfort pentru persoanele care se plimbă cu copiii care pot pune mâna pe aceste resturi”.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Timişorenii i-au declarat război lui Nicolae Robu

De sâmbătă, mai exact 8 decembrie, în oraşul de...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

NIS Petrol Timișoara și București, în percheziții DIICOT, pe motive de spionaj

Azi dimineața, puțin după ora 10, sub coordonarea unui...

Articole asemănătoare

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie