Bicicletele RATT, GRATIS o oră, DOAR pentru transportul în comun. Care e PROCEDURA și când pot fi folosite VIDEO

- Advertisement -

Proiectul pe fonduri europene ”Modernizarea stațiilor de transport public intermodal la nivelul polului de creștere Timișoara” a ajuns la final. Prin acest proiect au fost amenajate 25 staţii intermodale dîn care se pot închiria 300 de biciclete în regim self-service. În cadrul aceluiași proiect au fost reparaţi 23 de kilometri de piste de biciclete şi s-au făcut amenajări în zona intersecţiilor pentru utilizatorii acestui mijloc de transport.

Închirierea bicicletelor se va putea face începând cu data de 1 iunie 2015, acestea putând fi împrumutate numai cu ajutorul unui ”card special” care va fi eliberat de la 9 dintre chioşcurile RATT. Autoritățile atrag atenția că bicicletele nu se pot închiria cu ajutorul cardului de transport care are valoare de abonament RATT. ”Treptat vom încerca să integrăm în cardul RATT şi dreptul de folosire a bicicletei, însă acum cei interesaţi trebuie să îşi ia un card special de la 9 din cele 13 chioşcuri ale RATT. Vor fi carduri diferite. Totul este gratuit, nu se plăteşte absolut nimic. Cetăţeanul trebuie să prezinte buletinul, să completeze nişte formulare, se notează CNP-ul de pe buletin, astfel încât să se ştie în orice moment la cine este fiecare bicicletă”, a detaliat primarul Nicolae Robu.

Întrucât bicicletele RATT sunt considerate un mijloc de transport în comun, acestea au o limită de utilizare de numai o oră de la moemntul închirierii acesteia. ”Bicicletele pot fi folosite strict ca mijloc de transport în comun, nu în scopul recreării. Este un sistem de transport intermodal. Acest lucru va fi reglementat printr-un regulament care va fi semnat în momentul în care se va face cardul”, a declarat managerul de proiect, Andreea Bălan. Aceasta fost completată de Nicolae Robu, care a explicat că ”dacă cel care a împrumutat bicicleta nu o predă, se produce alarmarea. Persoana în cauză încalcă regulamentul, iar atunci se încearcă identificarea ei şi i se va cere să o predea”. Autoritățile susțin că în situația în care persoana nu înapoiază vehiculul pe două roți, va fi sesizată Poliţia.

Conform proiectului finanțat de Uniunea Europeană, sistemul ar urma să fie gratuit timp de 5 ani, după care se va reanaliza dacă acesta necesită modificări. Valoarea totală aprobată a proiectului a fost de 7,49 milioane de lei, însă implementarea propriu-zisă s-a redus la 6,83 miliaone de lei, din care peste 5 milioane de lei sunt sume nerambursabile provenite de la Uniunea Europeană.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=LV_yZbtQz1Q&feature=youtu.be]

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Teatrul Maghiar Timisoara a pus in vanzare noile abonamente. Vezi avantajele Kult Card

Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” din Timișoara a...

Călătoria cu mijloacele de transport în comun din Timișoara se schimba, de maine

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a anunțat că,...

Nicolae Robu a creat ”metropola Timisoara”. La transportul în comun!

Primarul Timișoarei are un nou subiect de laudă pe...

Atentie soferi: SENS UNIC pe strada Cluj din Timisoara. Vezi cum se va circula!

Primăria Municipiului Timişoara anunţă faptul că, odată cu finalizarea...

Zeci de oameni ai strazii, coborati din mijloacele de transport in comun, la Timisoara

Oamenii legii din cadrul Biroului Transport Urban al Direcției...

VALIDEZI calatoria cu mijloacele de transport in comun, la Timisoara? Doar asa pot fi mai multe pe trasee!

Societatea de Transport Public Timişoara (STPT) monitorizează gradul de...

Din aceeași categorie

Categorii Populare