Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al judeţului Timiş şi E.ON România au organizat, în ultimele zile, o serie de întâlniri menite să conştientizeze populaţia cu privire la respectarea regulilor de utilizare a gazelor naturale şi energiei electrice.
Astfel, elevi de la Şcoala Gimnazială „Rudolf Walther“ din municipiul Timişoara au participat, vineri, 7 decembrie 2012, la o lecţie despre energie susţinută de reprezentanţii I.S.U. Timiş şi de cei ai E.ON România. Prin intermediul unor exerciţii practice şi al jocurilor interactive, lecţia a stârnit în rândul copiilor nu doar interesul, ci şi dorinţa de a respecta regulile de siguranţă. Mai mult, copiii s-au angajat să transmită mai departe prietenilor, părinţilor şi bunicilor informaţiile primite, dovedind în acest fel că responsabilitatea nu ţine de vârstă şi că poţi să îi înveţi pe cei din jur că energia, indiferent de formă, devine extrem de periculoasă dacă nu o foloseşti corect.
În cadrul aceleiaşi campanii, miercuri, 12 decembrie, la sediul Detaşamentului 2 al ISU Timiş din Calea Şagului a avut loc întâlnirea trimestrială informativă în cadrul căreia reprezentanţii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din comunele limitrofe Timişoarei au fost instruiţi referitor la prevenirea situaţiilor de urgenţă. Cu acest prilej, aceştia au primit materiale informative pe care le vor pune la dispoziţia cetăţenilor. În zilele următoare vor fi organizate instruiri similare cu reprezentanţii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din localităţile Sânnicolau Mare, Deta şi Lugoj.
Acţiunile sunt organizate şi susţinute de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al judeţului Timiş şi de cei ai E.ON România, şi fac parte din Campania R.I.S.C, “Renunţă. Improvizaţiile sunt catastrofale “. Această campanie naţională de informare şi conştientizare are scopul este de a reduce incidentele de natura incendiilor, exploziilor, etc , care sunt cauzate de improvizaţii la instalaţiile de gaze naturale şi electricitate, precum şi de coşuri de fum necurăţate.
Campania R.I.S.C. se derulează în judeţul Timiş începând cu luna noiembrie a.c. şi constă în popularizarea informaţiilor privind riscurile pe care le implică manevrarea greşită a aparatelor alimentate cu gaze naturale, respectiv improvizaţiile la instalaţiile electrice şi de gaze naturale, precum şi necesitatea efectuării intervenţiilor la acestea numai cu personal autorizat şi a curăţării coşurilor de fum cel puţin de două ori pe an (o dată obligatoriu la începutul sezonului rece).