Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Cluburile din Timișoara vor fi CONTROLATE la sânge de autorități

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Urmările catastrofei din clubul „Colectiv” se fac simțite în toată țara. La Timișoara, cluburile de noapte au fost deja luate la control de către reprezentanții autorizați ai ISU Banat, pentru a evita o eventuală tragedie, ca cea din București. Și Nicolae Robu, primarul Timișoarei, îi îndeamnă atât pe angajații Serviciului de Autorizări, dar și pe cei ai Direcției de urbanism, să acționeze cu maximum de vigilență și să desfășoare, în perioada imediat următoare, controale asupra tuturor agenților economici.

„Situația e mul mai gravă decât ar rezulta așa, la o primă privire. În societatea noastră există o mulțime de derapaje care aduc pericolul în viața cetățenilor, cum ar fi și un posibil incendiu, ca cel din București, care a produs asemenea pagube”, a precizat Nicolae Robu. Primarul Timișoarei s-a folosit de acest moment și pentru a face legătura cu teribiliștii care fac curse ilegale la volanele mașinilor, și care își pun atât viața lor în pericol, cât și pe cele din jurul lor.

Întrebat în ce perioadă a zilei se vor face controalele și de posibilele „șpăgi” care pot fi primite pentru ca să se închidă ochii asupra neregularităților, edilul Timișoarei a explicat: „Este ridicol să limitezi controalele doar la orarul de serviciu al cluburilor de noapte. Nu am primit nicio sesizare de corupție în Primărie, dar nu vreau să garantez pentru nimeni, doar pentru mine. Dacă se va întâmpla un lucru de genul, îi voi face zile fripte aceluia care a îndrăznit”, a spus Nicolae Robu.

[responsive_youtube

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore