Proiectul, finanţat din fonduri europene prin programul Interreg IV C, se concentrează pe dezvoltarea de politici regionale şi schimburi de bune practici în scopul implementării, pe scară largă, a soluţiilor şi serviciilor inovative care folosesc TIC pentru asigurarea unei vieţi independente.
Consiliul Judeţean Timiş implementează acest proiect alături de alţi 13 parteneri din 9 ţări diferite, pe o perioadă de 36 luni, începând din ianuarie 2012. Bugetul alocat partenerului român este de 112 900 EUR, din care, contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Timiş este de doar 2%. Deşi cu un buget aparent mic, interacţiunea experţilor şi schimbul de experienţă, în cadrul proiectului, pe teme de actualitate precum telemedicina şi asistenţa pentru autonomie la domiciliu aduc, pe termen lung, beneficii incomensurabile, sporind gradul de cunoştinţe în rândul specialiştilor din judeţ şi incluzându-i în reţele de colaborare la nivel internaţional.
Conferinţa de la Timişoara a reunit mai mulţi experţi din ţări precum Belgia, Regatul Unit, Olanda, Danemarca, Spania care au împărtăşit experienţa regiunilor lor în adresarea provocărilor generate de schimbările demografice – populaţia aflată în îmbătrânire şi implicit creşterea numărului de bolnavi cronici, factori care exercită o presiune tot mai mare asupa societăţii (economie, sistem de sănătate şi asistenţă socială).
Ca urmare a nevoilor identificate la nivel local, experţii străini au prezentat bune practici care s-au încadrat în următoarele tematici: Integrarea serviciilor medicale şi a asistenţei sociale; Implementarea unei baze de date comune şi a dosarului de sănătate al pacientului; Exemplificarea aplicaţiilor de telemedicină (teleconsultaţii, telereabilitare, telemonitorizare) şi a tehnologiilor asistive destinate îngrijirii sau asigurării autonomiei la domiciliu.
În cadrul celor trei ateliere care au urmat, dezbaterile s-au concentrat pe identificarea de metode prin care să poată fi transferate, în context local, bunele practici prezentate şi pe generarea unor recomandări care să fie incluse într-o viitoare strategie locală, strategie care să stimuleze dezvoltarea şi adoptarea de soluţii bazate pe TIC în domeniul serviciilor medicale şi de asistenţă socială.
Conferinţa s-a bucurat de o audienţă numeroasă şi diversă, printre participanţi remarcându-se medici, profesori universitari, politicieni, reprezentanţi ai administraţiei locale, dezvoltatori de aplicaţii şi dispozitive inteligente care folosesc TIC, asistenţi sociali, psihologi. De remarcat a fost şi prezenţa unor participanţi specialişti din judeţele învecinate şi chiar din Serbia, dovadă că dorinţa identificării şi implementării de soluţii inovatoare la problemele actuale transcende graniţele.
Mai multe informaţii despre proiect pot fi regăsite la adresa: www.casa-europe.eu
[responsive_youtube