FOTO Cum arată primul hotel spaţial şi cât costă o vacanţă

- Advertisement -

CSS se află de orbita Pământului la o distanţă de 217 mile şi serveşte atât staţie spaţilă pentru misiunile ştiinţifice, dar ruşi s-au gândit să foloseasă locaţia şi în scop comercial, informează inhabitat.com.

Şapte turişţi se pot sta în cele patru cabine într-o vacanţă ce le va oferi privelişti aşa cum nu au mai văzut niciodată asupra spaţiului sau a Pământului. Toaletele sunt pe acelaşi principiu ca a avion, iar turiştii care aleg să meargă pe staţie se vor bucura de mai mult lux faţă de astronauţi.

Ca să ajungi la hotelul spaţial al ruşilor trebuie să călătoreşti timp de două zile cu o rachetă Soyuz care te va costa 826.000 de dolari, iar serviciile pentru o vacanţă de cinci zile te mai costă încă 165.000 dolari.
sursa economica.net
sursa foto: media.rtv.net

1 COMENTARIU

  1. Mintea omeneasca nu are limite. Tot ce este in prezenta functional in jurul nostru s-a nascut din mintea omului. Daca ne gandim ca suntem poate nici la jumatate din ceea ce am putea crea, atunci parca deja ne este putin teama de ceea ce va urma, doar pentru faptul ca nu stim la ce sa ne asteptam.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...