După succesul avut cu evenimentul „Happy Hour” de vineri 13, pentru următoarea zi de vineri, mai exact pe 20 septembrie 2013, cei de la Swiss Corner s-au gândit să aducă în prim plan ceasurile noi ce au fost puse în vânzare.

Este vorba despre colecţia 2013 – 2014 Mathey Tissot. Noile modele de ceasuri satisfac orice gusturi fiind atât moderne cât şi rafinate. Sunt aşteptaţi atât domnii cât şi doamnele în incinta magazinului Swiss Corner, situat în Piaţa Victoriei, nr. 7, din Timişoara, unde vor putea admira şi chiar aciziţiona noua colecţie de ceasuri Mathey Tissot.

„Anul acesta oferim clienţilor noştri ceasuri cu mecanisme mecanice şi… cu curele din silicon, piele sau metal, cadrane din fildeş placate cu aur, rodiu şi argint. Este un produs cu un raport preţ/calitate excelent iar garanţia acestora este de doi ani. Poate fi un cadou frumos potrivit oricărei ocazii sau, de ce nu, o achiziţie pentru sufletul şi buna dispoziţie a fiecăruia dintre noi” spune Cristina Ciocârlie, managerul Swiis Corner Timişoara.

Comerciantul din Piaţa Victoriei facilitează astfel accesul publicului român la ceasurile elveţiene ale brandului Mathey Tissot din numeroase motive.

Povestea Mathey Tissot

Brandul elveţian Mathey Tissot are o tradiţie de peste un secol în producerea cronografelor fiind prezenţi pe piaţă din 1886. Mathey Tissot iniţial s-a specializat în ceasuri repetoare de mână, piese care anunţau ora şi jumtătea de oră. Mai apoi, compania a întreprins producţia de cronografe, lucrate cu o asemenea ingeniozitate şi precizie în aşa fel încât acestea s-au bucurat de succes imediat. Mai mult decât atât, producătorul elveţian a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii pentru calitate superlativă în întreaga Europă. În 1890 a izbucnit războiul între Anglia şi Africa de Sud, iar cererea pentru ceasuri fine Mathey Tissot a fost atât de mare încat era necesară construirea unei noi fabrici mai mari. Printre comenzile primite a fost cea a unui bijutier din Scoţia, care a fost însărcinat de către un nobil să furnizeze un ceas repetor din aur fiecărui ofiţer din regimentul fiului său şi cate unul din argint pentru fiecare persoană de alt grad. Poate părea un număr mic astăzi dar comanda aceea de 2.500 de ceasuri a fost enormă pentru standardele existente la vremea accea. La competiţia „Kew Observatory” din 1914, Mathey Tissot a fost reprezentat de şase cronografe. Nu doar că au fost trecute toate la rating de Clasa A cu menţiunea de bun special dar s-a li înregistrat un record fără precedent.

„Astăzi, Mathey Tissot oferă un amestec rar de experienţă, calitate şi stil. Cuvântul cheie este «flexibilitate». Cumpărătorii, mulţi sau puţini, nu sunt doar numere, ei reprezintă nume şi prieteni. Povestea Mathey Tissot abia a început, nefiind multumiţi să «stea pe laurii lor» compania are planuri «mari» de viitor, «mari» în sensul de nou, ceasuri inovative şi idei care vor continua să poziţioneze Mathey Tissot în fruntea companiilor de ceasuri elveţiene de super-calitate dar destul de «mică» încât să nu uite niciodată că relaţiile cu clienţii săi sunt cele mai importante. În speranţa că v-am convins vă aşteptăm la magazinul Swiss Corner pentru a va bucura de noua colecţie de ceasuri şi bineînţeles pentru a servi îmrepună un aperitiv relaxându-ne după o săptămână istovitoare de muncă” a mai spus Cristina Ciorcârlie.

Magazinul Swiss Corner poate fi vizitat şi online, la adresa www.swiss-corner.ro, dar şi în Timişoara, Piaţa Victoriei, la numărul 7, vis-a-vis de Catedrala Mitropolitană.