În de data de 08 ianuarie , în jurul orei 04.10, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că pe Aleea Studenţilor , mai mulţi tineri au fost implicaţi într-un scandal.
Deplasându-se la faţa locului, au identificat un grup de şase tineri, trei dintre aceştia fiind transportaţi la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale, iar ceilalţi au fost conduşi la sediul secţiei pentru audieri.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în jurul orei 03.00 agenţii de pază dintr-un club situat în Complexul Studenţesc le-au solicitat tinerilor care au provocat scandalul să părăsească localul, întrucât se aflau în stare avansată de ebrietate.
În jurul orei 04.00, când localul a fost închis, cei doi agenţi de pază şi trei prieteni ai acestora au fost agresaţi fizic de către tinerii scoşi anterior din club.
În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, fiind aplicate, totodată, sancţiuni contravenţionale tuturor persoanelor implicate în altercaţie.