Cărți și artă! Vizitatorii librăriei timișorene La două bufnițe vor putea admira, timp de patru luni, o expoziție specială grupului de artiști Baraka.
Altfel, pe rând, fiecare care din cei patru artiști care formează grupul de creație Baraka va fi prezent pe simezele librăriei din Timișoara, în calitate de ”Artist la Bufnițe”, seria fiind deschisă, săptămâna aceasta, de Paul Feier, care expune gravuri.
”Avem acest proiect care se numește «Artist la Bufnițe» – asta înseamnă un artist, o lucrare, o lună de zile. Ideea proiectului este să aducem și arta plastică în librărie, să se regăsească și iubitorii de artă printre cărți, dar este și un exercițiu de atragere a iubitorilor de carte către arta plastică contemporană”, explică Raluca Selejan, una din cele două asociate ale librăriei.
Paul este masterand în anul al II-lea al Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara. Artistul are 23 de ani și a participat la mai multe expoziții de grup, începând cu 2013, ultima fiind Instalart / Sculptură. 000 inspired by Constructim, în toamna anului trecut. A pus în CV numeroase evenimente artistice în țară și străinătate.
”Simt că lucrările mele ar trebui luate ca atare nimic mai mult. Seria nu s-a încheiat , e work in progress, e posobil să mai insist asupra ei. Dedic lucrările câinilor mei, Samantha si Jolie. Câinii mei sunt surorile mele, eu sunt la rându-mi un câine, un fel de maidanez ce a fost forțat să crească în casă, iar acum e liber”, spune Paul Feier.