FOTO Caricaturile rugbiștilor din lotul României, scoase la LICITAȚIE. Cum arată desenele care-i întruchipează pe jucătorii timișoreni și la ce sumă au ajuns

- Advertisement -

În timp ce naționala de rugby a României se pregătește pentru primul meci din cadrul Cupei Mondiale din Anglia, cel cu Franța de pe 23 septembrie, Federația Română de Rugby a scos la licitație caricaturile „stejarilor”. Realizate de Tatiana Tănase, acestea pot fi licitate în mediul online, pe Facebook, iar prețul de pornire este de 100 de lei. Câștigător va fi declarat cel care, evident, va licita cea mai mare sumă prin intermediul comentariilor.

Fiecare caricatură poartă și semnătura jucătorului pe care îl înfățișează, iar scopul acestei licitații este de a aduna fonduri pentru a suporta cheltuielile trimiterii unui junior de perspectivă la una dintre Academiile de Rugby cu tradiție, din străinătate. Bătaie mare este și pe caricaturile celor 8 jucători de la Timișoara Saracens. Până în dimineața zilei de sâmbătă, 19 septembrie, licitația pentru caricatura veteranului Stelian Burcea, în care acesta se sprijină de o cârjă, a ajuns la suma de 500 de lei, cea mai mare de până acum. Țăruș, care a căpătat o aură angelică, fiindu-i desenate o pereche de aripi, a fost licitat la 471 de lei.

Caricatura lui Valentin Calafeteanu, licitată momentan până la suma de 400 de lei, pare a fi cea mai detaliată, fiindu-i desenate cele mai multe elemente, printre care clasica minge de rugby, o sepie în mâna dreaptă, coroană regală pe cap, dar și un tatuaj cu Timișoara pe brațul stâng. Desenul care-l întruchipează pe Mădălin Lemnaru este următorul în topul celor mai licitate, ajungând la suma de 350 de lei. Un papagal care se pare că este o nimfă stă zvăpăiată pe mâna dreaptă, și o minge de rubgy în stânga sunt lucrurile care-l caracterizează pe Lemnaru.

Caricatura lui Andrei Rădoi, alături în care a fost desenat de un alt personaj, viitorul său copil, și probabil cea mai mare realizare a sa, a ajuns la suma de 310 lei, la fel ca și cea a lui Căpățână, cu un mic dinte în mâna dreaptă. 300 de lei au fost licitați până în momentul actual pentru desenul edificator pentru Valentin Popârlan, iar pentru cel al lui Paula Kinikinilau, tongalezul naturalizat care stă alături de o pasăre kiwi, 150 de lei.

Licitația va dura până în 16 octombrie 2015, la ora 23:59.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

VIDEO! Timișoara, invadată de țepari care se dau reprezentanții Enel. Vezi cum acționează

Atenție mare cui deschideți ușa și ce acte semnați!...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

UPDATE 4: Exclusiv! Scandal de proporţii: 12 ţigani au ,,linșat” 2 români într-un club de manele din Timişoara

Joi spre vineri dimineața, în data de 08-09 septembrie,...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Timisoara gazduieste Salonul International de Caricatura de Presa si Arte Vizuale Satirice

Timișoara va fi, timp de trei zile, capitala artei...

”Naționala” României, cap de serie în preliminariile Campionatului Mondial din 2018

Echipa națională de fotbal a României a revenit cu...

Richard Clayderman în CONCERT la Timișoara. De ce surprize a avut parte înainte și după concert FOTO

Celebrul Richard Clayderman a petrecut doar o zi în...

Cupa României la rugby revine pe Bega. RCM Timișoara 19-14 Știința Baia Mare FOTO

Eterna rivalitate ruibistică dintre echipele din Timișoara și Baia...

Larisa Iordache câștigă prima etapă a Cupei Mondiale la gimnastică artistică, la Stuttgart

Prima etapă a noii ediții a Cupei Mondiale, care...