Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Gerard Butler s-a despărţit de Mădălina Ghenea

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Actorul scoţian Gerard Butler a confirmat într-un interviu recent faptul că este din nou un bărbat singur, întrucât s-a despărţit de fotomodelul român Mădălina Ghenea, după o relaţie care a durat puţin peste un an.

Întrebat de jurnaliştii de la site-ul german Filmreporter.de dacă este implicat în prezent într-o relaţie, starul scoţian a spus: “Nu în acest moment. Însă la un moment dat chiar vreau să îmi întemeiez o familie”.

Mădălina Ghenea şi Gerard Butler şi-au început relaţia în mai 2012, după ce fotomodelul român, în vârstă de 25 de ani, s-ar fi despărţit, potrivit presei internaţionale, de starul hollywoodian Leonardo DiCaprio.

Ghenea şi Butler nu au mai fost văzuţi împreună din luna aprilie a acestui an, determinându-i pe jurnaliştii specializaţi în ştiri mondene să afirme că relaţia lor s-ar fi încheiat.  Mădălina Ghenea declarase anterior că se simte pregătită să îşi întemeieze o familie cu Gerard Butler, despre care a spus că a fost “prima iubire adevărată” din viaţa ei.

“Sunt pregătită să am copii chiar acum. Mi-am dorit întotdeauna să am o familie, cu mulţi copii şi animale de companie. Gerard este un bărbat minunat, care ştie să facă absolut tot şi sper că nu se va schimba niciodată”, a declarat Mădălina Ghenea.

Înainte de relaţia cu Mădălina Ghenea, Gerard Butler, în vârstă de 43 de ani, a avut relaţii cu câteva actriţe importante de la Hollywood, precum Jennifer Aniston, Jessica Biel, Reese Witherspoon şi Cameron Diaz. Sursa:1music.ro

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore