INCREDIBIL! Mihai Trăistariu dă în judecată Times New Roman pentru un pamflet! „Două miliarde de lei daune!”

Redacția
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

“Este a cincea oară când fac glume proaste şi de asta îi dau în judecată. Azi dimineaţă i-am acţionat în judecată”, a declarat Mihai Trăistariu pentru Paginademedia.ro.

Trăistariu a reacţionat, în primă instanţă, printr-un comentariu chiar la finalul articolului apărut astăzi pe Times New Roman cu titlul: “Femeia fără barbă, Mihai Trăistariu, despre finala Eurovision: Sunt scârbită”. Acesta a scris în comentariu: “cu asta aţi pus capac. Eram de mult decis să vă dau în judecată. Mâine dimineaţă încep demersurile. Sorry. Dacă n-aveţi bani să plătiţi, veţi face puşcărie”.

Un redactor Times New Roman l-a sunat apoi pe solist. “Un coleg l-a sunat azi pe Mihai Trăistariu după ce a pus acel comentariu. I-a spus că azi dimineață a demarat procedurile”, a declarat pentru Paginademedia.ro Alex Dona, director Infant Media, compania care editează site-ul Times New Roman.

Trăistariu a declarat pentru Paginademedia.ro că a cerut daune de două miliarde de lei vechi. “Le-am cerut două miliarde. Am mai câştigat un process cu Cancan, în 2008 şi am câştigat 1,1 miliarde. Tot pentru glume proaste”, a declarat Trăistariu pentru Paginademedia.ro.

Times New Roman a publicat, de-a lungul timpului, mai multe articole legate de Mihai Trăistariu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE