Nicolae Robu: „Sper să vină la vot cât mai mulți timișoreni. Am votat pentru o bună reprezentare a Timișoarei”

- Advertisement -

Rezident în Zona Soarelui, edilul Nicolae Robu a votat astăzi atât pentru parlamentul european cât și pentru Colegiul 3 Camera Deputaților. La ieșirea din cabina de vot, Robu i-a îndemnat pe români să meară la alegeri în număr cât mai mare.

„Am votat pentru cea mai bună reprezentare a Timişoarei în Parlamentul României şi cea mai bună reprezentare a României în Parlamentul European. Şi sper să vină cât mai mulţi cetăţeni ai Timişoarei la vot, să înţeleagă cât de importante sunt ambele alegeri care se desfăşoară astăzi în municipiul nostru. La fel cum sper, de altfel, să meargă la vot cât mai mulţi cetăţeni ai României. S-a încercat aşa inducerea ideii că alegerile europarlamentare nu ar fi atât de importante şi cred că ar fi extrem de păgubos pentru România ca poporul român să trateze aşa cu superficialitate aceste alegeri. Este esenţial ca România să fie reprezentată cât mai bine, prin cei mai buni oameni, care, sigur, şi-au arătat disponibilitatea de a o reprezenta, în Parlamentul European”, a declarat Robu.

Cristian Bușoi, candidat PNL pentru parlamentul european a declarat că a votat pentru o bună reprezentare a României:

„Am votat pentru o bună reprezentare a României şi a intereselor României în Parlamentul European, pentru o listă de candidaţi care au arătat că au rezultate concrete, că pot fi cu adevărat campioni şi în ţară şi la Parlamentul European, la Bruxelles, şi care se vor strădui şi în perioada următoare să facă ceea ce este mai bine pentru România şi pentru români”, a explicat candidatul.

La plecare, Nicolae Robu le-a cerut membrilor secțiilor de votare să informeze alegătorii că sunt două scrutine deoarece  a observat că aceștia uitau să explice acest lucru, iar mai mulți cetățeni au uitat să voteze ori pentru parlamentare, ori pentru parțiale.

Două ore mai târziu, edilul a postat pe Facebook un scurt mesaj prin care îi îndeamnă pe timișoreni să iasă din case și să meargă la vot: Nu tratați alegerile cu indiferență! A nu vota echivalează cu a-i mandata pe alții să decidă în numele vostru!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Timişorenii i-au declarat război lui Nicolae Robu

De sâmbătă, mai exact 8 decembrie, în oraşul de...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie