Poate începe proiectarea pentru regenerarea urbană a zonei Traian

- Advertisement -
Primăria Timișoara va atribui contractul de proiectare pentru obiectivul de investiție „Regenerare urbană – Zona Piața Traian˝. Obiectivul final este transformarea radicală a zonei Traian, intr-un loc de recreere și relaxare pentru cetățeni, cu mai multe scuaruri, spații publice, culturale, verzi, pietonale și pentru biciclete.

Patru piețe și 12 străzi din zona Traian vor intra într-un amplu proces de reabilitare, care este centrat pe nevoile timișoreanului legate de spațiu de relaxare și petrecerea timpului liber, spațiu verde, deplasare pietonală și velo. Astfel, vor apărea noi spații pietonale, o rețea de piste pentru biciclete, extinderi de zone verzi, refacerea unui fost parc, care acum este asfaltat, accesibilizarea întregului spațiu pentru persoane cu mobilitate redusă (persoane cu dizabilități, persoane în vârstă, copii).

Ca noutate, în procesul de atribuire a contractului de proiectare, au primit puncte suplimentare echipele care au arhitecți sau peisagiști care au obținut un premiu sau mențiune în cadrul unui concurs la nivel național sau internațional pentru un concept de amenajare a unei zone urbane publice sau private.

În cadrul procedurii de achiziție au depus oferte două asocieri de firme: PLANWERK ARHITECTURA ȘI URBANISM (lider) + PRODECO ARHITECTURA ȘI INGINERIE (asociat), și Asocierea FABRICA DE PROIECTE S.R.L. (lider), SC CADRO LANDSCAPE STUDIO S.R.L. (asociat 1) și SC ATELIER LILE S.R.L. (asociat 2).

După evaluarea ofertelor a fost declarată câștigătoare prima asociere, iar cea de-a doua a făcut contestație. În urma verificărilor, contestația a fost repinsă de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, iar Primăria poate semna contractul.

Serviciile de proiectare și asistență tehnică au o valoare de 1.279.663 lei fără TVA.

Finanțarea pentru execuția proiectului de revitalizare a zonei Traian se va face cu fonduri europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...