Prinși cu ETNOBOTANICE asupra lor, în timp ce vandalizau indicatoarele rutiere din Timișoara

- Advertisement -

Pe parcursul nopții dinspre miercuri înspre joi, jandarmii din cadrul Grupării Mobile din Timişoara, aflându-se în serviciul de asigurare a ordinii publice în zona Complexului Studenţesc din Timișoara, au observat două persoane de sex masculin care mâzgăleau indicatoarele rutiere cu markerele.

Trecând la verificarea celor două persoane, jandarmii au observat că cei doi tineri vroiau să scape de două punguliţe de nylon transparent pe care le aveau în mână. Întrucât acestea conţineau o masă vegetală de culoare verzuie, învelită în staniol, jandarmii au luat măsura controlului corporal, după care aceştia au fost duşi la sediul unităţii de jandarmi.

Numiţii C.M. în vârstă de 24 de ani şi T.D. în vârstă de 20 de ani, au declarat că au cumpărat pliculeţele cu substanţe etnobotanice pentru consumul propriu, plătind suma de 660 de lei.

Celor doi tineri le-au fost întocmite actele de sesizare şi predate poliţiştilor, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Un spaniol si-a pierdut portofelul in centrul Timisoarei. A ajuns la Consulatul Onorific!

Un cetățean spaniol și-a pierdut portofelul în zona centrală...

Calatorea fara bilet si le-a facut scandal controlorilor STPT. L-au potolit jandarmii

Un bărbat care călătorea cu mijloacele de transport în...

Tigari de contrabanda, depistate de jandarmi si ”vamesi” intr-o piata din Timisoara

Trei persoane au fost depistate în timp ce comercializau...

Jandarmii timisoreni cauta viitori colegi. Vezi conditiile de admitere

Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Glad Voievod” Timişoara desfăşoară, în...

Din aceeași categorie

Categorii Populare