Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

REŢETA ZILEI – 20 IANUARIE

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

 

PRĂJITURĂ CU BRÂNZĂ DULCE DE VACI

Timp de preparare: 1 oră şi 30 de minute;
Complexitate: simplu şi rapid.

Ingrediente pentru cocă:
– 1 pachet Rama (sau unt);
– 8 linguri de zahăr;
– un plic zahăr vanilat şi un plic de praf de copt;
– 4 ouă;
– puţină sare;
– 8 linguri de făină albă.

Ingrediente pentru crema de brânză:
– 1 kg brânză proaspătă de vaci (dulce);
– 8 linguri de zahăr;
– 5 ouă;
– 200g smântână;
– 2 plicuri de budincă de vanilie;
– coaja de lămâie, stafide.

Mod de preparare:
-Coca:
Se bate bine margarina cu 6 linguri de zahăr şi sarea, până când compoziţia devine spumoasă, se adaugă, pe rând, cele patru gălbenuşe, zahărul vanilat şi praful de copt. Separat, se bat albuşele cu 2 linguri de zahar până acestea devin spumă, se adaugă încet câte o lingură de făină şi se amestecă încet până se omogenizează, apoi se combină cele două compoziţii şi se bagă la copt. Se coace în tavă mare cu pereţi înalţi, tapetată cu hârtie de copt, la foc potrivit (max. 180 de grade), aproximativ 20 de minute. Când este aproape coaptă, se scoate şi se adaugă crema deasupra după care se dă din nou la cuptor încă 30 – 40 de minute.

Crema:
Se amestecă brânza, gălbenuşele, 6 linguri de zahăr, smântâna, budinca, stafidele, sarea şi coaja de lămâie până devine spumă. Separat se bat albuşele spumă cu 2 linguri de zahăr, apoi cele două compoziţii se omogenizează bine şi se pune peste coca jumătate coaptă după care se dă din nou la cuptor pentru circa 30 – 40 de minute, aşa cum am menţionat mai sus.

După ce se răceşte se poate garnisi, după preferinţe cu frişcă sau fructe, sau lăsată chiar aşa cum s-a copt.

 

Poftă bună!

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore