Şedinţă solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu ocazia a 10 ani de la aderarea României la NATO

- Advertisement -

La şedinţă au participat preşedintele României, Traian Băsescu, prim-ministrul României, Victor Ponta, membri ai Guvernului, foşti preşedinţi, premieri, miniştri de Externe şi miniştri ai Apărării Naţionale, foşti membri ai Delegaţiei parlamentare la AP NATO, reprezentanţi ai MAE, MApN, SMG, MAI, ambasadori ai ţărilor membre NATO şi UE acreditaţi la Bucureşti, ONG-uri din domeniu, reprezentanţi ai mediului academic, precum şi membri ai familiilor eroilor români care au căzut la datorie în teatrele de operaţiuni NATO.

În deschiderea sesiunii solemne a fost intonat imnul de stat al României, după care s-a păstrat un minut de reculegere în memoria eroilor români care au căzut la datorie în teatrele de operaţiuni NATO.

Deputatul Petru Gabriel Vlase, şeful Delegaţiei parlamentare române la AP NATO şi vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a NATO, a citit apoi „Declaraţia Parlamentului României cu ocazia marcării a 10 ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 65 de ani de existenţă a NATO”.

Foto:radio-resita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Deputatul Simonis, împotriva vaccinării obligatorii. Cum se vor schimba sancțiunile din lege

Sancțiunile din Legea vaccinării obligatorii ar putea fi schimbate....

Marian Vasile: “E clar că el face jocurile și se pregătește de mult timp”

Pentru că românul s-a născut poet şi ştie pe...

Alin Popoviciu visează să preia conducerea PNL Timiş

Pentru că românul s-a născut poet şi ştie pe...

Nicolae Robu le-a urat „drum bun” celor care au ales sa paraseasca PNL pentru PMP.

Pentru că românul s-a născut poet şi ştie pe...

PNL a bătut palma cu UDMR pentru Consiliul Local Timișoara

Negocierile dintre PNL și UDMR pentru formarea unei majorități...