Persoanele fizice cu domiciliul fiscal în Timişoara, sau cele cu domiciliul fiscal în alte localităţi, dar care deţin pe raza municipiului Timişoara bunuri ce fac obiectul înscrierii în registrul agricol, precum terenuri agricole (inclusiv grădini din intravilan, pomi fructiferi, viţă-de vie, etc.) sau silvice, animale domestice şi/sau animale sălbatice crescute în captivitate (bovine, ovine, caprine, porcine, cabaline, iepuri, animale de blană, păsări, familii de albine etc.), utilaje şi instalaţii pentru agricultură şi silvicultură, construcţii şi altele, dar şi persoanele juridice din aceleaşi două categorii, potrivit normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2010-2014, au obligaţia de a declara pentru înscrierea în Registrul Agricol al Municipiului Timişoara, datele privind suprafeţele de terenuri agricole (inclusiv grădini familiale), utilajele agricole, animalele, păsările, familiile de albine, pomii fructiferi şi construcţiile pe care le exploatează sau le deţin în proprietate, pe raza Municipiului Timişoara, la următoarele termene:
a) 5 ianuarie-1 martie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate şi cel pe care îl utilizează, clădirile cu destinaţia de locuinţă, construcţiile-anexe şi mijloacele de transport cu tracţiune animală şi mecanică, maşinile, utilajele şi instalaţiile pentru agricultură şi silvicultură, efectivele de animale existente la persoanele fizice/juridice la începutul fiecărui an, precum şi modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale pe care le deţin, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produşilor obţinuţi, a morţii sau sacrificării animalelor ori a altor intrări-ieşiri;
b) 1- 31 mai, pentru datele privind modul de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate, terenurile necultivate, ogoarele, numărul pomilor în anul agricol respectiv.
Înscrierea datelor în registrul agricol se va face pe baza declaraţiei date pe propria răspundere de capul gospodăriei sau, în lipsa acestuia, de un alt membru major al gospodăriei, prin vizitarea persoanelor fizice de către persoanele împuternicite cu completarea registrului agricol sau la primărie.
Înscrierea în registrul agricol a datelor privind clădirile şi terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum şi a schimbării categoriei de folosinţă se poate face numai pe bază de documente, anexate la declaraţie.
Potrivit art. 20 alin.(1) din O.G. nr. 28/2008, nedeclararea datelor care fac obiectul registrului agricol, declararea de date neconforme cu realitatea, refuzul de declarare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei în cazul persoanelor fizice, iar în cazul persoanelor juridice, cu amendă de la 300 lei la 1.500 lei.
Ţinând cont de aceste date, persoanele fizice (inclusiv persoanele care locuiesc în zonele de blocuri) şi juridice (societăţi comerciale, societăţi/asociaţii agricole etc.) deţinătoare de terenuri, animale sau alte bunuri ce fac obiectul înscrierii în registrul agricol, au obligaţia să declare datele mai susmenţionate, în vederea înscrierii în Registrul Agricol al Municipiului Timişoara.
Drept urmare, persoanele fizice şi juridice, din categoriile menţionate mai sus, sunt rugate să se prezinte la sediul Serviciului Administrare Fond Funciar, B-dul Mihai Eminescu, nr. 1, din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, luni-vineri, între orele 8:30–10:30, marţi şi joi, între orele 14:00–16:00, pentru declararea şi înscrierea datelor în registrul agricol, anunţă Primăria Municipiului Timişoara.