În urma articolului publicat pe Vocea Timișului.ro, în care am anunțat că Dorin Cândea este unul dintre noii membri ai Organizației Județene Timiș a Mișcării Populare, secretarul general al filialei ne-a cerut un drept la replică.
Articolul publicat de noi, în care am făcut public faptul că Dorin Cândea, politician care a trecut prin PDL și PSD (nu a fost membru PSD, dar a fost adânc implicat în organizație), a devenit membru PMP Timiș, a avut o reacție puternică în rândurile membrilor MP Timiș, care au convocat o ședință extraordinară pe tema aceasta.
De fapt, tinerii nu îl vor pe Cândea în partid pentru că nu vor să își asocieze imaginea cu o persoană care a trecut pe la mai multe partide, respectiv PDL și PSD (la PSD nu a fost membru, dar a fost implicat în organizarea partidului) și care are două condamnări penale, definitive și irevocabile: una la regimul autoturismelor, recte inmatriculări in fals, unde a primit 2,6 ani cu executare, solutie pronunțată de o instanța din Târgu Mureș si o altă condamnare pentru vătămare corporală din culpă, dictată de Curtea de Apel Alba Iulia, la 8 luni de închisoare.
„Mișcarea Populară Timiș dezminte categoric informația că domnul Cândea Dorin este membru în MP Timiș; Domnul Dorin Cândea nu are nicio funcție în MP Timiș. Și-a depus intenția de a deveni membru, dar statutar, Mișcarea Populară are dreptul timp de 30 de zile să analizeze și valideze cererea de adeziune. Din cauza imaginii negative pe care o are, am hotărât să nu-i acordăm calitatea de membru MP Timiș”, a transmis Caita Panici, secretarul general al Organizației Județene Timiș a Mișcării Populare.