Toma Prețiosul! Primăria Giroc, executată silit pentru suma de circa 100.000 euro la solicitarea avocatului-prestator Sorinel Golban

- Advertisement -
Efect de bumerang! Exact acesta este rezultatul celor trei contracte acordate de Primăria Giroc avocatului chișozean Sorinel Golban, fiul consilierului local PSD Gheorghe Golban și verișorul primar al fostului procuror DNA, Adrian Golban. Și, până aici, în afară de cumetrii și relații pe linie de partid, aproape nimic neobișnuit. Nu intrigă nici măcar faptul că primarul localității, social-democratul Ionel Toma, a aruncat cu contractele multianuale, în valoare de 1.8 milioane RON, din motive numai de el știute, către odrasla unui coleg din PSD. Deloc!

Ce a fost cu adevărat șocant, în schimb, a fost faptul că, datorită acestei executări silite, Primăria Giroc a aflat că are un cont bancar, căptușit cu circa 450.000 RON, în BRD. Despre care cel puțin angajații nu știau absolut nimic. Și administrația, în lipsa edilului Ionel Toma, n-ar fi ajuns la această concluzie dacă, cu ocazia popririlor pe conturi, instituția bancară nu ar fi emis o adresă prin care să înștiințeze unitatea administrativ-teritorială de la marginea Timișoarei că are banii blocați până la concurența sumei de circa 410.000 RON.

Partea proastă e că, așa cum spune legiuitorul, instituțiile de stat au dreptul la conturi doar în cadrul trezoreriilor, gestionate de administrațiile financiare, nu și în băncile cu capital privat. Singura excepție de la regulă o reprezintă plățile în valută și doar pentru proiecte europene – numai în această situație unitățile de stat își pot deschide conturi bancare și doar cu acceptul ANAF. De aici și șocul, nedumeririle și semnele de întrebare. Oricum, până în acest moment nimeni nu înțelege cine a deschis contul în BRD, cine a dispus alimentarea acestuia și, mai presus de orice, cine avea drept de semnătură și acces la bani. Și, mai presus de orice, care era scopul depozitului!?

Revenind la problema de fond, vă reamintim că Primăria Giroc a achiziționat și angajat la plată servicii juridice de asistență și reprezentare, fără respectarea dispozițiilor Legii nr. 98/19.05.2016 privind achizițiile publice, așa cum s-a aprobat de către Consiliul Local al UATC Giroc prin HCL nr. 198/21.12.2017, HCL nr. 160/20.12.2018 și HCL nr. 10/30.01.2020. Practic, în perioada 2018-2020, instituția condusă de pesedistul Ionel Toma, cu aprobarea consilierilor locali, a întocmit contracte de asistență juridică cu casa de avocatură condusă de Sorinel Golban, în valoare de circa 1,8 milioane RON.

Pe de altă parte, în atribuirea contractelor, Primăria Giroc nu a respectat nici prevederile legale ale Ordonanței de Urgență nr. 26/06.06.2012, privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare, dat fiind faptul că a achiziționat servicii avocațiale, deși prestația, așa cum rezultă din concluziile Camerei de Conturi Timiș, putea fi efectuată de personalul juridic angajat în cadrul unității administrativ-teritoriale de la marginea Timișoarei.

În plus, Primăria Giroc nu s-a sinchisit nici măcar să urmărească procesele și nici facturile, situație care, în mod repetitiv, a generat mai multe plăți pentru același serviciu. Dubluri sau chiar tripluri! Dar ce mai contează când banii nu vin de acasă, ci din bugetul comunei!? La final, valoarea estimativă a abaterii constatate de Camera de Conturi Timiș a fost în suma de 1.768.390 lei. O parte din bani, suma de 1.364.980 lei a fost deja achitată de entitate, iar diferența de 403.410 lei a fost doar angajată, lichidată și neachitată.

Lanțul slăbiciunilor

Așa cum rezultă din documente, în anul 2018, Consiliul Local al Primăriei Giroc a aprobat suma de de 421.700 lei pentru servicii juridice, iar entitatea condusă de Ionel Toma a dat contractul pe mâna ”Cabinet Avocat Golban Sorinel Gheorghe”. La final, plățile către fiul consilierului local Gheorghe Golban au depășit bugetul aprobat. Nu cu mult, ci cu circa 4.000 RON. În anul 2019, a fost la fel: s-a aprobat suma de 460.000 lei, iar plățile au fost în sumă de 486.710 RON.

În schimb, în 2020, Consiliul Local a aprobat un buget de 500.000 RON, iar până la finele anului Primăria Giroc a plătit avocatului Golban suma de 334.985 RON. Doar că, la începutul anului 2021, prestatorul de servicii juridice al Primăriei Giroc a înregistrat, la entitatea condusă de pesedistul Ionel Toma, un număr de 18 facturi de plată, în numai 2 zile (17.02.2021 –18.02.2021), în sumă totală de 403.410 RON. Deci, de la 500.000 RON, bugetul pe servicii juridice a ajuns la 800.000 RON, fără nicio aprobare. Fără nicio extensie de buget. Cu toate acestea, Primăria Giroc a semnat cele 18 facturi, în valoare de aproape 100.000 euro, ceea ce înseamnă că a recunoscut prestația serviciilor juridice ale avocatului Sorinel Golban.

De aici și executarea silită! Și, în momentul în care a început circul la Giroc, avocatul Sorinel Golban, fiul consilierului local PSD, Gheorghe Golban, a simțit nevoia să ia și restul sumei de circa 100.000 de euro de pe masa de joc a primarului Ionel Toma. Fraier ar fi fost dacă nu ar fi făcut-o, cu atât mai mult cu cât toate cele 18 facturi, depuse în numai două zile la registratura Primăriei Giroc, au fost recunoscute cu ”bun de plată”, semnate, ștampilate și introduse în contabilitatea administrației de la marginea Timișoarei.

Așadar, a fost  doar o simplă formalitate pentru secția civilă a Judecătoriei Timișoara să încuviințeze cererea formulată de executorul Sergiu Titu Căianu, în numele clientului Sorinel Golban. Așa că, prin încheierea de executare silită nr. 8416 din 24 iunie 2021, instanța a aprobat ca avocatul Golban, contractantul de servicii juridice al Primăriei Giroc, din parohia pesedistului Toma, să fie plătit pentru munca pe care a prestat-o cu suma de 403.410 RON. La care se mai adaugă suma de 4293 RON, reprezentând costuri de înscriere pentru titlul executoriu, pe care tot Primăria Giroc trebuie să o achite!

Și avocatul Sorinel Golban e cel mai fericit client al Primăriei Giroc, în momentul de față. De fapt, după cum a declarat, o să fie fericit când o să-și vadă banii în contul personal: ”Sincer, nu am știut că a fost încuviințată executarea silită. Executorul judecătoresc se ocupă de acest lucru. Nu m-a informat că am avut câștig de cauză. Nu am știut nici măcar că a trecut la executarea silită. Nu executorul a descoperit contul din BRD. Executorul comunică în sistemul financiar dispoziția instanției, iar când adresa intră într-o bancă, entitatea trebuie să verifice si să certifice sub sancțiune penală, dacă există sau nu vreun cont al primăriei. Cred, când văd banii în cont dar nu înțeleg unde e interesul public în treaba asta…

Recuperarea prejudiciului

Bun, dincolo de inocența avocatului Golban, un lucru e cert: Primăria Giroc, nu Ionel Toma, trebuie să-i achite avocatului Sorinel Golban serviciile prestate. N-are încotro, atâta timp cât toate facturile au fost acceptate la plată! La fel de sigur e că, așa cum a stabilit Camera de Conturi Timiș, suma de 1,8 milioane de RON, plătită avocatului Golban, reprezintă prejudiciu în detrimentul administrației girocene. Nu degeaba auditorii au dispus recuperarea banilor. Adică a celor aproape 400.000 euro care au intrat în conturile fiului consilierului local PSD.

Și aici intervine partea interesantă. Căci, conform legislației și a directivei Camerei de Conturi, recte ”cu aducere la îndeplinire”, Primăria Giroc este obligată să se îndrepte împotriva vinovaților și să recupereze banii comunității. În primă fază, printr-o anchetă administrativă care să stabilească vinovații. Cum, la fiecare dintre cele 3 hotărâri ale Consiliului Local Giroc, au existat avizele de oportunitate, referatul secretarului și expunerea de motive a primarului, lucrurile sunt clare.

În caz contrar, în baza Legea 94/1992, articolul 64, Camera de Conturi Timiș va fi obligată să facă plângere penală. În primul rând, împotriva celor care nu au constituit comisia de anchetă și nu au întreprins măsurile de recuperare a prejudiciului. Ca mai apoi, să se îndrepte împotriva celor vinovați, până la tragerea la răspundere, în solidar, chiar și a consilierilor locali care au mers după fenta, jocul de glezne și expunerea de motive a primarului pesedist Ionel Toma.

2 COMENTARII

  1. Alo DNA?,alo Dolcu?,alo Gavra? Vi-au intrat bacsisurile?daca da stopati investigatiile,duceti-i in eroare pe Rus Lucian si pe Simona Troaca cu niste prostioare si gata se inchide muzica🤣

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

VIDEO! Timișoara, invadată de țepari care se dau reprezentanții Enel. Vezi cum acționează

Atenție mare cui deschideți ușa și ce acte semnați!...

UPDATE 4: Exclusiv! Scandal de proporţii: 12 ţigani au ,,linșat” 2 români într-un club de manele din Timişoara

Joi spre vineri dimineața, în data de 08-09 septembrie,...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie