10 sfaturi simple de la UE pentru ca maşina ta să consume mai puţin carburant

- Advertisement -

Comisia Europeană şi Asociaţia Europeană a Companiilor din petrol oferă sfaturi practice pentru ca autovehiculul să consume mai puţin carburant. Spre exemplu, geamul închis, renunţarea la aerul condiţionat sau anvelopele umflate corespunzător pot aduce o economie de combustibil şi de 10%.

Există modalităţi simple de a face economie de carburant. Un decalog al şoferului econom a fost publicat pe site-ul Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie. Sfaturile au fost elaborate, în parteneriat, de Comisia Eurpeană şi Asociaţia Europeană a Companiilor Petroliere.

1. Menţineţi-vă autovehiculul în stare bună de funcţionare şi verificaţia periodic nivelul de ulei. Maşinile bine întreţinute funcţionează mai eficient şi ajută la reducerea emisiilor de CO2.

2. Verificaţi lunar presiunea anvelopelor. Cele insuficient umflate pot creşte consumul de carburant cu până la 4%

3. Îndepărtaţi greutăţile inutile din portbagaj sau de pe locurile din spate. Cu cât mai greu este autovehiculul, cu atât mai mult trebuie să tureze motorul, sporind consumul de combustibil.

4.Închideţi geamurile, în special la viteză mare şi demontaţi portbagajul de pe maşină, dacă nu-l folosiţi. Acest lucru reduce rezistenţa la vânt şi poate micşora consumul de carburant şi emisiile de CO2 cu până la 10%

5. Folosiţi aerul condiţionat numai dacă este necesar. Acesta măreşte consumul de carburant şi emisiile de CO2 cu până la 5%

6. Începeţi să conduceţi imediat ce aţi pornit motorul şi opriţi-l dacă staţionaţi mai mult de un minut. Motoarele moderne sunt concepute pentru a porni imediat, reducând astfel consumul de carburant.

7. Conduceţi cu viteză rezonabilă şi mai presus de orice, conduceţi uşor. De fiecare dată când acceleraţi sau frânaţi brusc, motorul foloseşte mai mult carburant şi eliberează mai mult CO2.

8. Când acceleraţi, schimbaţi treptele de viteză cât mai repede. Treptele mai mari de viteză sunt mai economice.

9. Încercaţi să anticipaţi fluxul de trafic. Fiţi atenţi la circulaţie de la o distanţă cât mai mare, pentru a evita frânarea inutilă şi pentru a porni în funcţie de fluxul traficului.

10. Luaţi în considerare împărţirea maşinii împreună cu colegii de serviciu. Astfel, se reduce traficul şi scade şi consumul de carburant.

Europia este asociaţia celor mai mari companii europene din industria petrolului. Petrom şi Rompetrol sunt parte din această asociaţie. Sursa:economica.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Poliția Locală se reorganizează! Vor fi reduse mai multe posturi, inclusiv de conducere

Reorganizarea se face prin transformarea vechiului departament într-o structură...

Noi artiști confirmați la Flight Festival 2023

Rag'N'Bone Man vine pentru prima dată în România, la...

Anturaj select! Președintele CJ Timiș, prins între interlopii Bebe Sabie și Adrian Corduneanu

Și azi totul este, nu despre capacitățile manageriale ale...

Șeful Postului de Poliție din comuna Moșnița Nouă, pieton din cauza alcoolului

În data 6 octombrie 2023, în jurul orei 05:00,...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

FOTO Primul vehicul hibrid care se fabrica in Romania a intrat in productie: Ford Puma

Ford a marcat astăzi începutul producției de serie a...

Mandrie nationala: doua milioane de motoare TCe produse la uzina Dacia

Motiv de bucurie în ”curtea”, sau mai bine zis...

Romanii, cei mai interesati est-europeni sa cumpere masini electrice

Nu mai puțin de 36% dintre românii care sunt...

TPARK achizitioneaza o statie de incarcare pentru masini electrice, produsa chiar la Timisoara

TPARK, liderul național în administrarea parcărilor, care gestionează în...

Noul Audi Q3 primeste premiul ”Best Cars” 2019

Noul Audi Q3 s-a impus încă de la început:...