Luni, 9 septembrie 2013, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru intrarea în ţară, conducând un autoturism marca „Mercedes” , cetăţeanul român Cosmin S., în vârstă de 29 ani, domiciliat în judeţul Dolj.
Cu ocazia efectuării controlului autovehiculului, poliţiştii de frontieră au descoperit 55 articole articole electrocasnice şi electronice (23 de televizoare, 12 laptop-uri, 10 aspiratoare, 5 monitoare pc şi 5 cuptoare microunde, toate marca „Samsung”) pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente justificative.
Şoferul a declarat că a achiziţionat produsele în Germania şi că nu ştia că trebuie să deţină documente legale pentru bunurile transportate.
În baza Legii 12/1990, cetăţeanului român Cosmin S. i s-a aplicat o amendă contravenţională de 1.000 lei, iar întreaga cantitate de produse electrocasnice şi electronice, în valoare de aproximativ 80.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.