Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, la Timişoara, că i-a făcut o propunere premierului Victor Ponta, care ar urma să fie făcută publică curând, legat de evenimentele privind anchetarea unor funcţionari din cadrul Autorităţii de Management a Ministerului Economiei.
„Propunerile mele sunt radicale, în sensul că doresc o reorganizare totală a acestor organisme intermediare şi autorităţi de management privind accesarea fondurilor europene. Dacă nu facem acest lucru, nu putem ca până în 2015 să atragem fondurile europene pe axele respective”, a spus Daniel Chiţoiu.
Ministrul a precizat că reorganizarea structurilor economice amintite se impune pentru că acolo sunt mult mai multe probleme decât ceea ce apare în media şi că „există mult mai multe dosare în analiză şi verificare, atât de către Corpul de control al ministrului Economiei, cât şi de alte organe de cercetare”. Deciziile de reorganizare vor fi anunţate de Daniel Chiţoiu săptămâna viitoare.
O.T.