Neacordarea de prioritate continuă să facă victime pe șoselele din Timișoara. Doi șoferi au ajuns la spital după ce unul dintre aceștia nu a acordat prioritate la ieșirea dintr-o parcare, din zona centrală a Timișoarei.
Potrivit polițiștilor, vina îi aparține șoferului unei Dacii Papuc. Acesta a ieșit din parcarea unei firme situate pe strada Aristide Demetriade și nu a acordat prioritate de trecere unui șofer care circula la volanul unui autoturism Ford, spre strada Popa Șapcă.
Ambele autoturisme au fost avariate în urma impactului, iar Loganul a fost aruncat într-o altă mașină parcată.
La locul accidentului au ajuns de urgență echipaje de poliție și prim-ajutor, care au transportat ambii șoferi la spital, pentru îngrijiri medicale.