Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş şi al Organizaţiei Judeţene a PSD, Titu Bojin, a avut în această dimineaţă, la Bucureşti, o întâlnire cu Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, în cadrul căreia s-a stabilit ca Guvernul Ponta să asigure partea de cofinanţare pentru centura de sud, care leagă Calea Şagului de Calea Lugojului.
”Au fost discuţii de mai mult timp pe această temă, însă acum s-au finalizat. Centura de sud este parte a unei investiţii din fonduri europene, iar Guvernul va asigura partea de cofinanţare. Este un lucru îmbucurător pentru timişoreni. Am găsit multă înţelegere la Guvern, un alt lucru pentru care mă declar satisfăcut. Iar acesta este doar începutul, pentru că am avut mai multe negocieri cu domnul ministru Ioan Rus, urmând ca şi alte investiţii să fie sprijinite de Guvernul Ponta”, a transmis preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, din capitală.
”Se dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, că declaraţiile politicianiste ale Opoziţiei fac parte doar din campania electorală, într-o încercare disperată de a-şi asigura cât mai multe voturi, lucru pe care îl înţelegem. Facem, însă, un apel la decenţă şi la o reflectare cât mai corectă a realităţilor cotidiene” se mai arată în comunicatul transmis de biroul de presă al CJ Timiș.
Așteptăm totuși fapte, nu doar vorbe domnule președinte Titu Bojin, așa cum așteptăm, încă, banii de la Guvern pentru noul corp de clădire al Spitalului de copii Louis Țurcanu din Timișoara.
Minti ca un porc, tractoristule!!!
Nici la safntu; asteapta nu vom avea centura, fiind condusi de ticalosii si hotii din PSD.