Marţi, în plenul Consiliului Local Timişoara vor fi supuse votului două proiecte care vor afecta grav bugetul timişorenilor. Este vorba despre proiectul privind majorare taxelor şi impozitelor pentru anul 2022, dar şi unul care prevede creşterea preţului gigacaloriei.
Consilierii locali PSD spun că nu pot fi de acord cu aceste proiecte şi nu le vor vota.
„Coaliția USR-PNL le pregăteşte timișorenilor două lovituri financiare crunte. La şedința de plen a Consiliului Local de mâine există două proiecte care, dacă vor fi aprobate, vor lovi o mare parte a populației oraşului. Este vorba despre proiectul de hotărâre privind taxele şi impozitele locale pe anul 2022, care prevede majorări de până la trei ori mai mari pentru anumite categorii, şi despre proiectul de hotărâre privind noul preț al gigacaloriei în Timişoara„, transmite grupul consilierilor PSD, din CLT.
Pe lângă faptul că PSD nu va vota nicio majorare de taxe şi impozite pentru anul 2022, social democraţii vor propune amendamente de diminuarea acestora.
„Dacă aceste majorări fi aprobate, acest lucru se va realiza cu complicitatea PNL! Degeaba preşedintele Alin Nica susține că liberalii nu vor susține nici un fel de scumpiri, în condițiile în care un consilier PNL votează cu USR şi le asigură întotdeauna majoritatea în plen! Nici noul preț la gigacalorie nu va fi acceptat de PSD, pentru că este inadmisibil să măreşti facturile pentru populația dependentă de Colterm pentru a acoperi amenda de 21 de milioane de euro şi managementul dezastruos al societății de termoficare!„, mai transmit reprezentanţii PSD Timişoara.