Cu 120.000 de euro, Primăria Timişoara va cumpăra o parte din bordelul Şari Neni. Ce le-a dat bătăi de cap consilierilor locali

- Advertisement -

Şedinţă de plen sub semnul confuziei, astăzi, la Primăria Timişoara. Aleşii locali din Timişoara au votat din nou în favoarea exercitării dreptului de preemţiune pentru fostul bordel Şari Neni, situat pe strada Romulus. De data aceasta însă, consilierii şi-au exprimat votul pro achiziţionării doar a unei părţi din proprietatea scoasă la vânzare, totul la preţul la care, în trecut, ar fi putut să cumpere întregul imobil şi spaţiile conexe!

Şi în anii precedenţi aleşii locali au votat pro exercitării dreptului de preemţiune. Bordelul nu a fost însă cumpărat pentru că după o inspecţie la faţa locului, funcţionarii din cadrul PMT au constatat că de fapt proprietatea fusese recompartimentată, astfel că suprafaţa declarată era mai mică decât cea măsurată. Pentru că preţul pe metru pătrat ar fi fost mai mare, municipalitatea a cerut ca proprietatea să fie dezmembrată şi să se vină cu o nouă ofertă, astfel că pe ordinea de zi a plenului de astăzi, aleşii au avut două proiecte. Unul care prevedea „cumpărarea imobilului situat pe strada Romulus nr. 32 subsol şi parter Restaurant” la preţul de de 120.000 de euro şi un altul care avea ca obiect achiziţia imobilul „situat pe strada Romulus nr 32. parter, spaţiu alimentaţie publică – Magazii” la preţul de 60.000 de euro. După ce primarul Nicolae Robu a explicat că prima achiziţie, cea la 120.000 de euro ar fi una bună pentru municipalitate, aleşii au votat pro. Practic conform proiectului, „Spaţiul Alimentaţie Publică-Restaurant are o suprafaţă utilă de 464,34 m.p şi este compartimentat astfel: hol intrare, grup sanitar, patru săli,sală de protocol, bar, două coridoare, bucătărie, spălătorie, două garderobe, camere frigorifice, birou, două magazii, două gupuri sanitare, gradină de vară, iar la subsol trei săli de mese, bar, două coridoare, hol intrare, 10 magazii şi 674/1250mp teren în proprietate, deţine 53,93% p.c.i generale şi 67,73% p.c.i ale Corpului A”. Cel de-al doilea proiect privind magaziile a fost respins, după ce aleşii cu conchis că achiziţia nu este una oportună. Discuţiile din plen au fost ample, aleşii încercând pe toate căile să se lămurească dacă nu cumva proprietarii au cerut de data aceasta mai mulţi bani pe aceleaşi spaţii. După explicaţii din partea aparatului tehnic, ipoteza consilierilor locali a fost confirmată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie