Cursa aeriana Timișoara – București, cea mai frecventată rută din România, în 2019

- Advertisement -

Bilantul traficului aerian de pasageri în transport intern, pe ruta Timișoara – București, în anul precedent, confirmă o creștere a datelor față de anul 2018.

În anul 2019, ruta Timișoara – București a înregistrat o creștere de 8,4 % comparativ cu anul 2018, ajungând la un număr de 444.637 de pasageri transportați în cele 12 luni ale anului precedent. De asemenea, media de pasageri per zbor a cunoscut o evoluție, ajungând la un număr de 109 pasageri/zbor în anul 2019, cu 9,8% mai mult decât în anul 2018. Astfel, conform datelor Institutului Național de Statistică, ruta Timișoara – București a devenit cea mai frecventată destinație internă din România.

”Creșterea traficului intern de pasageri pe această rută este o dovadă a faptului că activitățile economice dintre cei mai importanți poli economici ai României, respectiv Regiunea de Vest a țării și București, sunt într-o permanentă dezvoltare. Acest lucru ne arată și faptul că între cetățeni se desfășoară nu doar relații comerciale, ci și un schimb de experiențe culturale, educaționale și profesionale”, a declarat directorul aeroportului Timişoara, Daniel Idolu.

Top Rută Pasageri 2019 Zboruri regulate Medie Pasageri/Zbor
1 Timișoara-București 444,637 4,091 109
2 Cluj Napoca-București 409,418 4,356 94
3 Iasi-București 264,592 4,165 64
4 Oradea-București 63,533 1,202 53
5 Suceava-București 46,567 1,158 40
6 Satu Mare-București 30,957 864 36
7 Baia Mare-București 21,629 577 37
8 Timișoara-Iași 12,430 352 35
9 Sibiu-București 11,127 330 34
10 Constanța-Cluj Napoca 5,508 36 153
11 Cluj Napoca-Iași 3,421 140 24
12 Satu Mare-Constanța 1,747 56 31
13 Bacău-București 1,536 55 28
14 Târgu Mureș-București 726 33 22

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Aeroportul din Timisoara, in top! Zborul spre Bucuresti, cea mai frecventata cursa interna

Bilanțul traficului aerian de pasageri în transport intern, desfășurat...

A mai ramas o luna pana la Timisoara Air Show 2019

Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” Timișoara va găzdui cel mai...

Final de sezon estival la Aeroportul Timişoara. Ce noi destinaţii se introduc din toamnă

Aeroportul Internaţional Timişoara anunţă închiderea oficială a sezonului estival,...

Trenurile Regiotrans revin ”la datorie”. Vezi pe ce rute vor circula în Timiș!

Autoritatea de Siguranţă Feroviară a emis certificatul de siguranţă...