„Dragă Plai”,mesaje din toate colţurile lumii GALERIE FOTO

- Advertisement -

Festivalul Plai a luat naştere în anul 2006, prin contopirea multiculturalităţii cu artă şi muzică. Prima ediţie l-a adus în faţa publicului pe cel mai virtuos artist de jazz, Al Di Meola, sosit în premieră în oraşul de pe Bega. Chitaristul Paco de Lucia, mozambicana interpretă de fado, Mariza, cel mai apreciat tânăr muzician de jazz din Austria, Christoph Pepe Auer, artista care a contribuit decisiv la renaşterea muzicii tradiţionale afro-peruviane,Susana Baca, arhicunoscutul Patrice, Fanfara Ciocârlia, DJ Vasile sau Subcarpati, fiind doar câteva dintre numele reprezentative ce au urcat pe scena Plai. Lumea artei este o altă ramură îmbelşugată pe care festivalul o promovează, cu teatru, arte plastice, carte, fotografie, film, workshop-uri pe diverse teme, forme artistice variate, mai mult sau mai puţin convenţionale, precum şi un vârf de artă tradiţională.

Succesul de care s-au bucurat cele 3 zile de concerte, au asigurat continuitatea proiectului, iar, după 8 ediţii, Plai nu mai este un simplu festival, ci un simbol al culturii bănăţene, unul dintre evenimentele emblematice ale oraşului Timişoara, un plus la candidatură oraşului ca şi Capitală Culturală Europeană. Este singurul astfel de eveniment autohton care a ajuns în finala European Festival Awards, anul trecut a reușit să intre din nou pe lista nominalizărilor la European Festival Awards, la categoria Best Small European Festival. La ultima ediţie peste 10.000 de oameni au trecut pragul Muzeului Satului Bănăţean.

Mişcarea „Dragă Plai” a luat naştere într-un mod simplu (cum e cel mai bine), ” într-o sâmbătă, cu multă energie şi un aparat foto. Am pregătit fundalul şi ne-am încurajat prietenii să lase PLAI’ului mesaje, orice fel de mesaje. Şi aşa s-a născut “Dragă PLAI””. Poze de peste tot, multe gânduri bune şi energii pozitive trimise din toate părţile lumii, au fost rezultatele.Rezultatele au fost îmbucurătoare, zeci de oameni, de peste tot, au trimis fotografii cu mesaje felurite. Începând cu Timişoara, Londra,Austria, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi până în India, Statele Unite, China, Rusia, Taiwan, Argentina sau Brazilia, Plai-ul a primit doar mesaje călduroase.Organizatorii încurajează publicul să trimită în continuare poze, afişul poate fi descărcat de pe site-ul oficial, mai este nevoie de un mesaj, o fotografie şi un mail la adresa pr@plai.ro şi voilà !

sursă foto:plai.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Timişorenii i-au declarat război lui Nicolae Robu

De sâmbătă, mai exact 8 decembrie, în oraşul de...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Impuls Fabric: spectacole de acrobatie, dans si muzica in cartier, la inceput de octombrie

Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și...

Produse gastronomice savuroase la Festivalul Minoritatilor Etnice din Timisoara

Timișoara pune în scenă ediția a patra a Festivalului...

Festivalul Artelor Timișorene, gata de debutul ediției a VI-a. Vezi programul!

Festivalul Artelor Timișorene aduce, în cadrul celei de-a șasea...

S-au pus in vanzare biletele pentru Festivalul Euroregional de Teatru TESZT

Nouă spectacole extraordinare pot fi văzute în perioada 20-26...

CJ Timis se lauda cu transparenta in alegerea finantarii proiectelor culturale si sportive pe anul 2019

Consiliul Județean Timiș (CJT) supune dezbaterii publice ghidurile privind...