Igor Bergler se reîntoarce la Timișoara! „Biblia pierdută”, într-o lansare de carte-eveniment

- Advertisement -

Librăria „Cartea de nisip” din Timișoara va fi locul unde joi, 22 octombrie, de la ora 18.00, va avea loc o lansare de carte-eveniment. Bestseller-ul „Biblia pierdută”, cartea timișoreanului Igor Bergler, care în câteva săptămâni de la lansare a ajuns să fie una dintre cele mai bine vândute cărți ale anului 2015, cu peste 15.000 de exemplare, va fi motivul lansării care va avea loc pe strada Alba Iulia, nr. 1.

„Este o întâlnire dintre arta suspansului specific lui Dan Brown și tipul de cultură enciclopedică regăsită în lucrările lui Umberto Eco”, a spus Calvin Moore, absolvent al Universității Harvard. Cartea povestește aventurile profesorului Baker de la Universitatea Princeton, începute atunci când, aflat la Sighișoara pentru o conferință de istorie, trei crime macabre îi dau planurile peste cap. Secretele pe care le va dezvălui vor răsturna tot ceea ce se știa despre una dintre cele mai controversate figuri a Europei de Est, Vlad Țepeș, domnitorul care a finanțat un proiect ambițios, prin care își dorea să multiplice un mesaj menit a fi descifrat doar de anumiți inițiați.

La mijlocul secolului al XV-lea, mai exact în 1455, codul este ascuns în prima lucrare tipărită vreodată: Biblia B42, cunoscută ca și Biblia lui Gutenberg. O adevărată odisee culturală care îmbină desăvârșit momente de umor fin, episoade de suspans autentic, mesaje ascunse și coduri secrete, cartea scrisă de timișoreanul Igor Bergler a cunoscut un adevărat succes.

*Autorul timișorean Igor Bergler a studiat în perioada 1991-1995 regie – film la Universitatea Ecologică București, ca mai apoi, între anii 1993 și 1997, să studieze „Comunicaţii audiovizuale”, la Academia de Teatru şi Film Bucureşti. De-a lungul anilor, Igor Bergler a regizat și a scris scenarii pentru 11 filme de ficțiuni (șapte scurtmetraje, două mediumetrage și două lungmetraje). A fost redactor și realizator de emisiuni TV, una dintre cele mai cunoscute fiind „A cincea roată”. În perioada 2001-2009 a fost profesor asociat cu un curs propriu la facultatea de Științe Economice a Universității Timișoara, la masteratul „Management şi Marketing în mass-media”. Din mai 2004, scriitorul este și director general la Zet Communication & Media / Viralrabbit / Zetworking.

Foto: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie