Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (A.N.O.F.M.) a anunţat vineri, prin intermediul unui comunicat, că în această vară, după finalizarea examenului de Bacalaureat, la nivel naţional, s-au înregistrat nu mai puţin de 43.008. Aceştia au devenit astfel şomeri cu acte în regulă
În perioada 1 iunie – 31 iulie 2013, în baza de date a A.N.O.F.M. s-au înregistrat 43.008 absolvenţi dintre care 3.970 persoane, în luna iunie 2013 şi 39.038 persoane, în luna iulie a.c.
Pentru luna iunie 2013, situaţia absolvenţilor după forma de învăţământ este următoarea:
• 3.404 absolvenţi – liceal şi post-liceal;
• 466 absolvenţi – primar, gimnazial şi profesional;
• 100 absolvenţi – universitar.
Pentru luna iulie 2013, situaţia absolvenţilor după forma de învăţământ este următoarea:
• 648 absolvenţi – primar, gimnazial şi professional;
• 35.728 absolvenţi – liceal şi post-liceal;
• 2.662 absolvenţi – universitar.
După ce s-au înscris la agenţiile de ocupare a forţei de muncă sau la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditaţi, absolvenţii pot beneficia de serviciile de mediere a muncii pe locurile de muncă vacante declarate de angajatori, precum şi de serviciile de informare şi consiliere profesională, sau pot participa la cursuri gratuite de formare profesională.
Absolvenţii care într-o perioadã de 60 de zile de la absolvire nu reuşesc sã se încadreze în muncã potrivit pregãtirii profesionale, beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în cuantum de 50% din valoarea indicatorului social de referinţă (500 de lei), pe o perioadă de 6 luni.
Indemnizaţia de somaj nu se acordă automat tuturor celor care s-au înscris în termenul legal de 60 de zile de la absolvire, ci se acordă la cerere. Aceasta, însoţită de documentele necesare, se depun de către solicitant la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă din raza de domiciliu/reşedinţă.