Planurile şi rezoluţiile de an nou au devenit ceva obişnuit pentru fiecare dintre noi. Însă câţi dintre noi le respectăm? Campionul mondial Ștefan Cojocnean ne propune să începem anul 2017 cu mișcare pentru sănătate și fapte bune.
Ajusă la ediția a treia, „Alergarea pentru Sănătate”, va începe în Parcul Botanic de la ora 10. În 2017 evenimebtul va fi și unul caritabil, astfel că organizatorul invită participanții să aducă pături, mâncare sau haine care să poată fi donate oamenilor străzii. Programul complet al acțiunii este următorul:
Ora 10:00 – Întâlnirea la foișorul din Parcul Botanic și executarea exercițiilor de încălzire și stretching;
Se încurajează aducerea de alimente și cele necesare oamenilor străzii (alimente, pături, haine sau orice doriți să le dăruiți).
Ora 10:15 – Alergarea prin parc – fiecare participant are libertatea să alerge câte ture dorește, pornind de la minimum una;
Ora 10:45 – Încheierea alergării și executarea exercițiilor de relaxare și streching;
Ora 11:00 – Plecarea spre locația acestor oameni ai străzii şi care vor primi ajutoarele aduse de fiecare din participanții Alergării Sociale pentru Sănătate.
Organizatorul transmite participanților să țină cont de condițiile meteo și să se echipeze corespunzător.