Când vine vorba despre ”nesimțirea șoferului”, a unora dintre cei aflați la volan, trebuie să ne gândim de două ori înainte de a spune ceva. Este exact ca și în vorba aceea: ”Nu ai învățat suficiente înjurături, până nu ai un permis de conducere și te urci zilnic la volan!”.
Ca și cum nu ar fi destul de iritant faptul că pe aleile de promenadă, ce s-au cosntruit și încă se mai construiec pe malurile Canalului Bega, nu încap decât unul, sau în unele locuri maximum două persoane una lângă cealaltă și nu mai mult decât un singur biciclist pe pista dedicată acestora, unii șoferi se ”gândesc” cum ar putea face în așa fel încât să ocupe și minimul acela de spațiu dedicat oricui, numai nu mașinilor!
Ca să fim și mai răutăcioși, e știut deja faptul că în dreptul terasei (restaurantului) Flora, proiectanții au fost nevoiți să ”devieze” traseul aleilor de promenadă, întrucât construcția este foarte apropiată de malul Begăi. Avem acum dovada că și clienții sau cei care se ocupă de aprovizionarea localului fac parte din aceeași categorie, cu administratorii acestui local, care s-au întins mult prea mult spre apă. ”Miserupism” este cuvântul care îi caracterizează și pe unii și pe alții, drept dovadă microbuzul din imaginile trimise de un cititor Vocea Timișului sâmbătă seara.
Oare nu era mai bine dacă șoferul își parca ”duba” de-a latu’? Să ocupe, nu doar aleile, ci poate și coborârea spre râul care străbate Timișoara…! Nesimțire curată, dar pentru unii ce poate fi mai bun decât sfidarea celor din jur!