În decursul zilei de marţi aleşii locali s-au întâlnit cu parlamentarii aleşi şi au discutat proiectele principale care au nevoie de susţinere în momentul de faţă.
Principalele proiecte pentru care autorităţile locale cer susţinere,cu bani de la Guvern şi din partea parlamentarilor de Timiş sunt: finalizarea şoselei de centură a Timişoarei, construirea unui nou corp de clădire pentru Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” şi a unui Institut Oncologic pe Calea Torontalului reabilitarea Gării de Nord.
Pe lista prezentată s-au regasit 15 proiecte majore pentru municipiul Timişoara -„noi ne dorim ca un număr cât mai mare din proiectele noastre să beneficieze de susţinere financiară din fonduri de la bugetul de stat pentru că această întâlnire a fost iniţiată în contextul pregătirii proiectului de lege a bugetului. Suntem conştienţi că de peste tot din ţară apar multe proiecte, că nu se beneficiază, la nivelul Guvernului, de resurse nelimitate, însă credem că Timişoara şi judeţul Timiş merită susţinere”, a declarat primarul Nicolae Robu.
Astfel de întâlniri între reprezentanţii autorităţilor locale şi parlamentarii de Timiş urmează să se desfăşoare lunar.