Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Parlamentul a modificat legea! Până la 1.000 de metri pătraţi pentru tinerii care îşi construiesc case în mediul rural

- Advertisement -

Legea nr. 15/2003 vizează reglementarea regimului atribuirii, la cerere, pentru tinerii cu vârste de până la 35 de ani a unui teren aflat în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale (primării) pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. În urma adoptării iniţiativei liberalului Dobre, suprafaţa de teren acordată tinerilor din mediul rural creşte de la 250-500 de metri pătraţi, cât era prevăzut în lege până acum, la 250-1000 mp.

”Am primit numeroase sesizări din partea aplicanţilor (primari) din mediul rural care au sesizat că suprafaţa maximă (500 mp) stabilită prin lege este insuficientă în mediul rural deoarece locuinţa, anexele gospodăreşti, căile de acces şi zona de protecţie între vecini însumează întreaga suprafaţă de teren atribuită. Având în vedere că în mediul rural construcţiile (locuinţele, anexelor pentru animale, furaje, lemne, adăposturi pentru animale), se fac pe orizontală, este necesară atribuirea unei suprafeţe mai mari de teren”, susţine deputatul Victor Paul Dobre în expunerea de motive a actului normativ.

De altfel, din analiza efectuată din punct de vedere cadastral şi funciar gospodăriile tip din mediul rural sunt de minim 1.000 mp.

”În vederea unei corecte aplicări a legii, prin prezenta propunere legislativă se intenţionează completarea textului de lege privind suprafaţa atribuită tinerilor din mediul rural. Prin modificarea textului, legea va deveni mai clară pentru aplicanţii solicitanţi şi pentru factorii care analizează dosarul şi hotărăsc aprobarea cererii şi atribuirea suprafeţii terenului sau, după caz, respingerea acesteia”, se mai arată în argumentaţia proiectului.

 

 

Foto:longreen.org

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore