Polițiștii timișeni au supravegheat “traficul” de carne și produse din carne congelate

- Advertisement -

Poliţiştii de investigarea fraudelor, împreună cu cei rutieri şi de la transporturi, au desfășurat timp de două zile acțiuni pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale comise în domeniul comerțului cu produse „carnale”. Controalele au vizat descoperirea ilegalităţilor în cadrul importurilor și operațiunilor intracomunitare şi comercializării acestor produse pe raza judeţului Timiş.

Atât persoanele ce desfășoară astfel de activități cu produse din carne și „omit” efectuarea plății taxelor aferente către bugetul de stat cât și agenții economici din marile complexe comerciale şi depozite au fost trași la răspundere și verificați de către oamenii legii.

Cu această ocazie, au fost efectuate 148 de controale în cadrul a 23 de societăţi comerciale şi 82 de persoane fizice iar, în ceea ce privește mărfurile, aproximativ 45 de tone de mărfuri au fost indisponibilizate iar „inculpații” au avut de a face cu sancțiuni în valoare de 22.000 de lei.

Poliţiştii anunță că acțiunile vor continua și în următoarea perioadă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Cod galben de vânt, în Timiş! Sunt aşteptate şi ploi însemnate cantitativ

Meteorologii au emis miercuri un cod galben de vânt...

Arsi la buzunar pentru nepurtarea mastii

Polițiștii din Timiș, alături de celelalte instituții cu atribuții...

Sanctiuni de peste 220.000 de lei pentru service-urile auto de la RAR Timis

Registrul Auto Român (RAR), prin Departamentul de Supraveghere Piață,...