Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Prin ei înșiși! De ce ține neapărat președintele Alin Nica să se facă de râs și să piardă controlul filialei PNL Timiș?!

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
În primul rând pentru că e decuplat de la realitatea cotidiană! Totalmente! Pur și simplu, Alin Nica, în dubla sa calitate de președinte al CJ Timiș și PNL, nu simte nici pulsul și nici trendul organizației liberale. Trece pe lângă nemulțumirile majore ale membrilor de partid de parcă ar fi simple doleanțe sau vreun soi rugăminți. Deși e exact invers! Și singurul care nu le vede și nici nu le palpează este Alin Nica, chiar dacă are în spate ani lumină de experiență politică și administrativă.

Bizar că, nici după atâta drum administrativ în folosul comunităților, Alin Nica n-a învățat un lucru esențial. Că la acest nivel, cel puțin de președinte al Consiliului Județean Timiș, liderul ar trebui să zboare ca vulturii. Și vulturul zboară întotdeauna singur! Nu asistat, nu ghidonat ci liber de orice sarcini și evicțiuni totale. Și, probabil, Nica și-ar dori să fie independent dar comportamentul său arată, în mod clar, că nu se poate desprinde de la sol.

În ciuda faptului că filiala PNL Timiș e în clocot de mai bine de o lună de zile, stare de fapt care se datorează circului din Sala Capitol, Alin Nica îi dă înainte cu același discurs steril și european, care nu trece nici măcar de ferestrele sufrageriei sale. De cealaltă parte, gâdele său, Dănuț Groza, în calitate de secretar de partid, rupe tot în cale, doar ca să se asigure că nimic nu-l va împiedica pe Nica în marșul său forțat spre un mandat legitim de președinte al PNL Timiș. Legitim pentru că, azi, Nica e interimar.

Așadar, sâmbătă, 31 iulie, din nou, se vor organiza alegeri pentru conducerea PNL Timișoara. Și, la fel ca în urmă cu o lună, iarăși, toată lumea e pregătită de circ și scandal. Normal: nu pot fi numite alegeri interne serioase, nici măcar la PNL, cursa în care, pentru funcția de președinte de organizație, s-au înscris nu mai puțin de 18 candidați, deși sunt doar doi competitori reali – Raul Ambruș și Cosmin Tabără. Ceilalți sunt aspiranți sub acoperire, 9 în echipa lui Tabăra și 7 în parohia lui Ambruș! O horă!

După cum se știe, va fi a doua încercare de alegeri, după cea din 3 iulie de la Sala Capitol din Timișoara, atunci când s-a produs un mare scandal în filială. A fost cu urlete, țipete, huiduieli, îmbrânceli și cereri de demisie – toate pe numele lui Alin Nica. Cum, împotriva voinței lui Nica, Ambruș a luat caimacul la primul rundă de alegeri, mandatul de președinte al lugojeanului a fost anulat de conducerea interimară a PNL Timiș. Culmea, deși tocmai aceasta fusese cea care organizase alegerile pe care, ulterior, le-a catalogat ca fiind nestatutare.

Și nici nu au început bine alegerile că, iarăși, cele două grupări din PNL Timiș și-au dat la gioale, în încercarea de a-și asigura mandatele – nu-i așa? – ca urmare a unor alegeri libere. Raul Ambruş, președintele ales al PNL Timișoara, organizație pentru care vor fi reluate alegerile în 31 iulie, a atras atenția că 308 membri ai organizației au fost scoși de pe convocator pentru conferința de sâmbătă.

Iată ce spune Ambruș ; „Golănia a ajuns la un alt nivel. 308 membri ai PNL Timișoara au fost scoși de pe convocatorul alegerilor de sâmbătă, 31 iulie. Dragi colegi liberali, PNL Timiș este luat captiv de o mână de oameni care nu au niciun fel de limită, nu respectă niciun fel de regulă și care doresc cu orice preț să își impună punctul de vedere, probabil iarăși cu forța, așa cum s-a întâmplat în data de 3 iulie. De asemenea, am deja suficiente informații că din nou se fac ample epurări din listele cu membrii PNL Timișoara și se pregătește fraudarea masivă a alegerilor”.

Cascadorii râsului

În fapt, Raul Ambruş susține că a primit convocatorul pentru alegerile de sâmbătă și că lipsesc colegi. Alții și decât cei scoși de pe listă la alegerile de la Sala Capitol: ”…din 914 membri cu drept de vot, același număr ca la alegerile din 3 iulie, au fost scoși 308 de colegi, adică pe lângă cei 170 scoși și în 3 iulie, de data aceasta au mai fost scoși alți 138 de colegi. Mai spun încă o dată că alegerile se organizează pe baza listei cu membri valabilă la 31.12.2020”.

Cert e că echipa interimară a PNL Timiș, care taie și spânzură tot ce-i iese în cale, după ce a scos cu forcepsul delegații care ar fi putut merge cu Raul Ambruș și nu cu Cosmin Tabără, a trecut la alt nivel. Practic, a schimbat registrul, dar a menținut procedura operațională de lucru. De data aceasta, victima a fost Claudiu Buciu, primar de Lugoj, contestatar virulent al președintelui Alin Nica. Întrunit aseară, Biroul Politic Județean (BPJ) interimar al PNL Timiș a decis să-l demită pe Claudiu Buciu din funcția de președinte al PNL Lugoj. De asemenea, Biroul Politic Local al PNL Timiș a fost dizolvat. Scurt pe doi!

Vina lui Claudiu Buciu e una singură: a anunțat că nu va organiza alegeri în filiala datorită numărului foarte mic de delegați la alegerile județene, care-i revin acestei organizații: “Am fost demis. Astăzi, Nica și Groza, au dizolvat biroul politic al PNL Lugoj. Au desființat singurul Birou politic al PNL Lugoj care a reușit să readucă PNL în fruntea administrației lugojene după mai bine de 100 de ani. PNL Timiș a arătat astăzi că desconsideră în primul rând comunitatea noastră. Faptul că ni s-au retras niște funcții politice, în contextul actual, ne onorează. Rămânem dedicați administrației locale dar și adevărați liberali. Știm ce valori avem de apărat. Și le vom apăra lucrând necontenit pentru cei care ne-au acordat încrederea în mod democratic. Timpul a fost întotdeauna de partea politicienilor care au respectat cetățenii”.

Revenind la alegerile municipal ale PNL, stabilite pentru data de 31 iulie, e cert că miza acestei inflații de candidați, absolut neserioase și grețoase, e dată de reprezentanții în comisia de numărare a voturilor. Practic, fiecare candidat are dreptul la un reprezentant. La fel și schimbarea convocatorului pentru alegeri, e tot cu dedicație: au mai fost scoși 138 de membri de către conducerea interimară a PNL Timiș care, culmea, pe 3 iulie la Sala Capitol, au fost lăsați să voteze, fiind considerați membri legali. Acum nu mai sunt. Că așa vrea Alin Nica!

Indiferent care va fi rezultatul alegerilor de la PNL Timișoara și, ulterior, de la PNL Timiș, un lucru e cert: va fi din nou circ! Și, cu această ocazie, oricine va rămâne în picioare și la butoanele fialei, nu va mai putea vorbi niciodată despre democrația de partid, despre alegeri libere și, cu atât mai puțin, despre liberalism. Nu de alta, dar ar fi de mirul lumii și de râsul curcilor…

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore