Cornel Sămărtinean, candidatul ARD pentru Camera Deputaților în Colegiul I, vrea ca lumea să îl cunoască atunci când merge pe stradă, și de aceea își propune ca întreaga campanie electorală să se axeze pe acest lucru.
“Nu vreau să fiu deputatul anonim pe care lumea să nu îl recunoască pe stradă”, a afirmat, marți, Cornel Sămărtinean. Fostul director al Aeroportului Internațional Timișoara își propune să îi mobilizeze pe locuitorii din Colegiul I și să participe la implementarea unei platforme program cu care acesta să meargă în Parlamentul României. Sămărtinean a făcut deja o listă cu câteva angajamente, iar în următoarele zile, cetățenii vor primi o scrisoare și un talon în care pot să scrie ce cred ei că trebuie să facă un deputat pentru ei. “Trebuie să facem politica cetățeanului, nu a deputatului. Sunt convins că voi câștiga acest colegiu și voi rezolva aceste probleme”, a afirmat Cornel Sămărtinean.
Pedelistul se angajează că, în cazul în care va ajunge deputat, va realiza cel puțin trei lucruri. Sămărtinean este nemulțumit că Banatul trimite mai mulți bani decât primește la București și are de gând să schimbe această lege, iar banii care se strâng din impozite la nivelului județului Timiș să rămână aici. Totodată, candidatul ADR vrea ca România să meargă pe drumul european al dezvoltării. “După preluarea puterii de către USL, autoritățile europene sunt pe punctul să suspende fondurile pentru România”, a mai declarat Sămărtinean. Pedelistul recunoaște că nu a fost correct ca PDL să taie din pensiile și salariile cetățenilor și se angajează să nu mai voteze o astfel de măsură. “Refuz categoric, indiferent de politica partidului, de a vota tăieri de salarii, pensii sau alte venituri pe care cetățenii și le-au câștigat. Aceste tăieri au fost o greșeală, care la un moment dat trebuie asumată”, a conchis Cornel Sămărtinean.
Alexandra Dobre