Un timişorean şi-a găsit sfârşitul la pescuit, pe râul Bega FOTO/VIDEO

- Advertisement -

Un timişorean, plecat încă de dimineaţă la pescuit pe malul râului Bega, în cartierul Plopi, a fost găsit mort, plutind pe luciul apei. Bărbatul plecase de dimineaţă la pescuit, după cum suţine familia acestuia, în zona fostei staţii de pompare.

Trupul bărbatului a fost găsit de un câine scos de stăpânul său la plimbare tocmai prin zona respectivă. Patrupedul, odată ajuns la faţa locului, nemaidorind să se întoarcă nici măcar la strigătul stăpânului, l-a făcut pe acesta să se deplaseze până la locul unde zăcea trupul neînsufleţit al pescarului.

Şocat de descoperirea câinele său acesta a pus mâna pe telefon şi a sunat de urgenţă la 112, pentru ca după numai câteva minute să apară un echipaj de pompieri şi unul SMURD. Medicii au constatat decesul dar l-au şi identificat ca fiind Craiu Moise, în vârstă de 67 de ani. Curios este că acesta avea pantalonii în vine, cel mai probabil bărbatul încercând să-şi facă nevoile în apropierea locului de pescuit pentru a nu se mai deplasa până acasă.

Vezi clipul de mai jos pentru a afla ce spune bărbatul care a găsit trupul neînsuflaţit al pescarului de 67 de ani.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=yVL0YSfharE&feature=youtu.be]

1 COMENTARIU

  1. In afara de partea de la finalul clipului la care am ajuns sarind peste partea de inceput, filmuletul mi se pare prea explicit. Oare e normal sa nu acoperiti imaginea bietului om gol pe jumatate? Nu va ganditi ca familia lui vede aceste imagini? Va rog daca puteti sa acoperiti in filmare partile explicite!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

STPT reia transportul cu vaporaşele pe Bega, din 1 martie!

Transportul public de pe Canalul Bega își reia activitatea...

Cautat de politisti dupa ce a inselat un batran cu 900 de lei. Suna la 112 daca il vezi

Alertă în Timiş. Oamenii legii caută un bărbat suspectat...

Gestul socant facut azi-noapte de un tanar pe Podul Michelangelo pentru a avea noroc

A vrut să aibă noroc şi a urmat întocmai...

VIDEO REVOLTĂTOR Dejecțiile produse de firma Smithfield, deversate direct în Bega

Cunoscută pentru activitatea în domeniul creşterii porcinelor, compania Smithfield...

Categorii Populare