Vin banii pentru producătorii afectaţi de secetă. Cam puţini, dar vin

- Advertisement -

Toate măsurile care trebuie adoptate în privinţa agriculturii, inclusiv distribuirea de bani către producătorii afectaţi de secetă, vor fi aprobate în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, a declarat la începutul şedinţei săptămânale a Executivului, premierul Victor Ponta.

„Domnul ministru al agriculturii a pregătit, şi săptămâna viitoare vom aproba în Guvern, toate măsurile pe care le avem de luat pentru sfârşitul acestui an pentru agricultură, graţie unor bani pe care, sper, să-i încasăm, am înţeles, în timp util pentru a fi distribuiţi către producătorii afectaţi de secetă. Înţeleg că 400 de milioane de lei sunt deblocaţi pentru POSDRU şi urmează să fie, evident, în discuţii cu Ministerul Afacerilor Europene şi Ministerul Muncii. Banii urmează să fie plătiţi către beneficiarii de proiecte pe măsură ce aceste cereri se transmit mai departe pentru decontare”, a menţionat Ponta.

Statul îi despăgubeşte pe fermieri cu 100 de lei la hectar pentru culturile distruse de secetă. Banii vor ajunge la fermieri în a doua parte a lunii noiembrie, cu condiţia ca aceştia să nu renunţe la exploatarea suprafeţelor de teren agricol timp de trei ani.

O.T.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Timișorenii, somați să nu dea FOC vegetației. AMENZILE sunt uriașe!

Timișorenii au interzis la incendierea resturilor vegetale, a miriștilor,...

O noua piata digitala internationala dedicata sectorului agricol se lanseaza in Romania

Jucatorii din sectorul agricol vor putea, incepand de astazi,...

Se planteaza ”fapte bune” la Cralovat, in judetul Timis! Afla cum poti participa

În luna noiembrie, “Plantăm fapte bune în România” va...

Un deputat i-a cerut ministrului Daniel Constantin să prelungească perioada de înregistrare a produselor tradiționale

”Am primit semnale din partea fermierilor din Maramureș -...