Michelangelo30

După ce Nicolae Robu, primarul Timişoarei s-a “lăudat” că şi-a rupt pantalonii de la costum plimbându-se pe şantierul din imediata vecinătate a Podului Michelangelo, sau mai corect spus din Piaţa Leonardo da Vinci, am îndrăznit să mergem şi noi în “inspecţie”, doar că nu la orele prânzului aşa cum face el ci seara, pentru că tocmai Robu spunea că programul muncitorilor a fost prelungit, fără a specifica exact de la ce oră până la ce oră se lucrează efectiv.

Din experinţa proprie vă pot spune cinstit că în construcţii se lucrează, la privat ce-i drept, de când răsare soarele, sau de dimineaţă de la ora 7:00 ori 7:30 şi până seara, cam până când se mai vede, adică ora 21:00 în această perioadă a anului. Imaginile surprinse pe şantierul cu pricina denotă că doar un singur utilaj “avea de lucru”, iar pentru asta am şi filmat puţin, moment în care şi o autobasculantă s-a pus în mişcare. În rest toate celelalte circa 20 de utilaje stăteau degeaba. Nu! Din păcate nici muncitori cu sapa sau lopata nu erau pe şantier, dar şi asta se poate vedea cu ochiul liber.

Imaginile au fost surprinse între orele 19:30 şi 20:00 şi, aşa cum se poate observa, afară este lumină suficientă pentru muncă, dar nu pare a fi şi dispoziţia necesară!

Nu vrem să fim cârcotaşi şi vom recunoaşte faptul că tot ce ţine de aceast proiect prinde contur, se vede deja faptul că în mare parte trotuarele sunt deja “creionate”, bordurile fiind instalate inclusiv pe marginea viitorului sens giratoriu, au fost montaţi un număr mare din stâlpii care vor asigura iluminatul public, iar ceea ce este mai important: stâlpii nu vor mai avea cabluri pe ei, toată acestea fiind trecute în subteran. Hidroizolaţia a fost realizată şi ea în proporţie de 100% pe toată suprafaţa podului Michelangelo, trotuarele sunt gata şi ele pe pod, iar dacă ritmul de lucru se menţine, tot ce e posibil ca în circa o lună, aşa cum a şi anunţat Nicolae Robu, circulaţia ar putea fi reluată pe axa Nord-Sud.

Rămâne de văzut ce ritm de lucru vor avea muncitorii de pe acest şantier cu atât mai mult cu cât condiţiile meteo sunt de parte lor, cel puţin deocamdată!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.