André-Jacques Garnerin s-a născut pe 31 ianuarie 1769, în Paris. În timpul războaielor napoliene, acesta a fost capturat de trupele britanice, vândut austriecilor şi ţinut prizonier la Buda (Ungaria). Garnerin este un simbol al francezilor, fiind numit în mod oficial, aeronautul ţării.
A fost studentul lui Jacques Charles, s-a implicat în pilotarea baloanelor cu aer cald lucrând alături de fratele său, Jean-Baptiste-Olivier Garnerin.
Aeronautul obişnuia să facă teste şi demonstraţii în parcul Monceau din Paris însă atenţia publicului a fost atrasă în momentul în care acesta a anunţat că va include şi un pasager feminin în următorul său zbor. Poliţia a fost însă revoltată şi a emis o interdicţie, trupul feminin fiind considerat mult prea fragil pentru un asemenea experiment.
Inventatorul paraşutei fără cadru rigid şi-a început experimentele cu nişte obiecte ce aduceau a umbrele, pe care le ataşă de balon. Pe data de 22 octombrie 1797 francezul a urcat la o altitudine de aproximativ 900 de metri cu balonul după care şi-a dat drumul cu o paraşută de semăna a umbrela (un fel de Mary Poppins Extreme). Potrivit declaraţiilor din acea perioadă, în timpul zborului Garnerin ar fi întâmpinat nişte dificultăţi însă experimentul a fost unul reuşit, el ajungând cu bine pe pământ. A murit într-un accident, fiind lovit de o bârnă în timp ce construia un balon, la Paris, pe 18 august 1823.
Astăzi, Google Doodle îl omagiază printr-un logo animat, interactiv unde utilizatorul poate folosi tastele computerului propriu pentru a manevra paraşuta şi a călători prin diferite decoruri.